Bineînţeles că este o mare porcărie ceea ce i se întâmplă, în aceste zile, europarlamentarului social-democrat Corina Creţu, după ce un hacker de peste ocean a pus mâna pe corespondenţa electronică dintre acesta şi fostul secretar de stat (ministru de Externe) al administraţiei Bush Jr., general de patru stele şi erou al răboiului din Golf, Colin Powell.
Şi care corespondenţă electronică – ce scoate la iveală sentimente de dragoste, cel mai probabil neîmpărtăşită, ale româncei noastre faţă de venerabilul militar în retragere şi politician american – a fost publicată atât de presa din Statele Unite ale Americii, şi, ulterior, din România. Unde, bineînţeles, fosta pupilă a ex-preşedintelui Ion Iliescu a fost imediat pusă la zidul infamiei tocmai de realizatoare mioritice de emisiuni despre care ştie toată căror calităţi li se datorează ascensiunea fulminantă pe micile ecrane şi care nu au auzit în viaţa lor de preceptul biblic al „celui fără de păcat care să ridice primul piatra”.
Totuşi, întreaga poveste necesită o mică discuţie, dar de o cu totul altă natură, peste care justiţiarii de serviciu de pe micile ecrane româneşti au trecut cu foarte mare uşurinţă. Din fragmentele din respectiva corespondenţă, coroborate cu elementele de istorie recentă care o au drept protagonistă pe fosta purtătoare de cuvânt a Administraţiei Prezidenţiale a lui Ion Iliescu, rezultă cu claritate că preferinţele sentimentale ale acesteia ies puţin din tiparele sociale acceptate, cel puţin de ochii lumii, de marea majoritate a populaţiei României. Pe când alte aspirante la vârful social-democraţiei româneşti curtau asiduu aştenuturile unor „lupi tineri” ai PSD, Corina Creţu a preferat să-l adore, tăcut, pe „patriarhul” Ion Iliescu şi să-i rămână credincioasă până la plecarea sa la Bruxelles. Când l-a cunoscut pe Colin Powell, iar întreaga sa adoraţie de tip platonic, adolescentin, s-a transferat asupra acestuia. Până aici, nimic anormal din punctul meu de vedere, nici chiar fotografiile în bikini sau în jacuzzi cu care a avut ocazia politicianul afro-american să-şi scalde privirile.
La o primă vedere, cam atât ar spune mailurile Corinei Creţu. La o privire mai atentă, şi mai ales din punctul de vedere al legii şi psihologiei de tip american, totul seamănă cu un pui de hărţuire la care aceasta l-a cam supus pe generalul american, cunoscut prin căsnicia trainică, de 50 de ani – mai mult decât vârsta europarlamentarei românce -, pe care o are. Şi totul ar putea duce, totuşi, la ideea că tomnatica îndrăgostită ar avea o mică problemă de ordin psihic, care, în orice stat civilizat, se lasă cu ordine de restricţie, a căror încălcare se tratează fie la puşcărie, fie la balamuc.
Iar singura discuţie care îşi avea rostul în această întreagă poveste de dragoste neîmpărtăşită se referă la necesitatea controlului psihiatric amănunţit la care ar trebui supuşi toţi aleşii patriei.