Victorie la limită cu Dunărea Galaţi (1-0)

Divizionara secundă, Gloria Buzău a disputat sâmbătă pe teren propriu, de la ora 11.00, un nou meci de pregătire în vederea abordării noii stagiuni care va începe în primele săptămâni ale lunii septembrie.

Adversara for­ma­ţiei din Crâng a fost Dunărea Galaţi, echipă ce şi-a propus să promoveze în Liga I. În faţa a peste 1.500 de buzoieni, fotbaliştii antrenaţi de Ion Viorel s-au impus la limită, cu 1 la 0 în faţa grupării de lângă Dunăre. Bîrsănel, fundaşul central al buzoienilor, a adus victoria Gloriei, după ce în minutul 27 a înscris cu o lovitură de cap.

 

„Gloria Buzău nu e sanatoriu”

„Vioară” s-a declarat mul­ţu­mit de evoluţia jucătorilor săi din prima repriză, însă a fost dezamăgit de fotbaliştii introduşi în teren în ultimele 45 de minute: „Aici nu este sanatoriu, să primim pe oricine. Toţi jucătorii au avut posibilitatea să joace, iar atunci când o pot face şi măcar pentru două minute, trebuie să profite la maxim de timpul pe care îl au la dispoziţie, altfel nu mai prind sau se duc la echipa a doua. Sunt foarte mulţumit de prima repriză, acolo unde am făcut un joc foarte bun. Primul 11 fiind aproape, ceea ce îmi doresc eu la Buzău. Am reuşit să marcăm o singură dată şi ne-am mai creat câteva ocazii foarte bune de a înscrie, însă nu le-am fina­lizat corespunzător. Una peste alta, fotbaliştii trebuie să înţeleagă că echipa pe care o antrenează Ion Viorel, indife­rent de nume şi brand şi indi­ferent în ce poziţie este, aceasta trebuie să câştige meciul”.

 

Dunărea, pretendentă la primele locuri

 

Antrenorul buzoienilor a tras un semnal de alarmă în privinţa adversarei de sâm­bătă a „glorioşilor”. Ion Viorel a declarat că Dunărea Galaţi este una din cele mai valoroase echipe din serie, această fiind totodată una dintre pretendentele la şefia campionatului. „Adversara noastră a avut un lot bine structurat, mult mai bine pus la punct şi organizat, cu jucătorii care au un nume în fotbalul românesc, fotbalişti care şi-au petrecut o bună parte a carierei fie în Liga I, fie în eşalonul secund. Valoric sunt o formaţie de top a Ligii a II-a, echipă cu pretenţii ce au în gând promovarea în Liga I”, a precizat „Vioară”.

 

Avertisment final

 

Jucătorii din lotul Gloriei Buzău mai au câteva zile la dispoziţie pentru a demonstra că pot îmbrăca tricoul Gloriei Buzău în următoarea stagiune de campionat. Oficialii grupării din Crâng vor definitiva lotul de jucători alături de care vor aborda stagiunea 2013 – 2014. „Nu sunt mulţumit de cei care au intrat în partea secundă a jocului, deoarece aceşti fotbalişti trebuiau să schimbe jocul în mai bine, să vină cu lucruri noi, fapt care nu s-a petrecut. Vom definitiva lotul săptămâna viitoare, pentru că nu mai putem să ţinem 27 – 28 de jucători”, a menţionat Ion Viorel. În partida cu Dunărea Galaţi au fost folosiţi din primul minut următorii jucători: Gherasim – Cucu, Bîrsănel, Dăniţă, Agache – Voicu, Marcu, Mihăescu, Burlacu – Puşcaşu şi Verdeş. După pauză, şi-au făcut apariţia în teren: Sârbu, Mihăescu II, Vlaicu, Diego, Zamfir, Muscalu, Bobe, ­Zăi­nescu, Boghian şi Cocîrlă. Miercuri, la Galaţi, va avea loc returul confruntării amicale cu Dunărea, iar sâmbătă buzoienii vor întâlni pe arena din Crâng divizionara C, FC ­Voluntari.