Luna august a fost reprezentată, de-a lungul istoriei noastre, de trei evenimente, toate trei la fel de importante pentru evoluţia ulterioară a României.
Întreaga lume politică şi diplomatică a rămas şocată, la 23 august 1939, de semnarea tratatului de neagresiune dintre Germania lui Hitler şi Uniunea Sovietică a lui Stalin, cunoscut sub numele de „Pactul Ribentrop-Molotov”. În aparenţă, tratatul prevedea că cele două puteri vor păstra o stare de neagresiune. Însă, ceea ce nu era cunoscut de opinia publică din acea vreme, erau clauzele secrete ale acestui tratat, care prevedeau împărţirea Europei în sfere de influenţă între cele două puteri, lucru care a ieşit clar în evidenţă, odată cu 1 septembrie 1939, când a izbucnit al Doilea Război Mondial.
Din cauza acestei înţelegeri, România a suferit mari pierderi teritoriale prin anexarea Basarabiei, Bucovinei şi ţinutului Herţa de către Uniunea Sovietică, anexarea nord-vestului Transilvaniei de către Ungaria hortystă şi a sudului Dobrogei de către Bulgaria.
Sigur, din nefericire, aceste anexări au fost acceptate de către regimul lui Carol al II-lea, fără o opoziţie armată şi chiar este greu de spus care ar fi fost situaţia României în cazul unei rezistenţe armate. Ştim însă că principala consecinţă a fost prăbuşirea regimului carlist, venirea generalului Ion Antonescu la putere şi antrenarea României în cel de-al doilea război mondial alături de statele Axei, în principal alături de Germania hitleristă.
Al doilea moment istoric care se leagă de ziua de 23 august este lovitura de palat urmată de lovitura de stat militară, arestarea mareşalului Ion Antonescu, întoarcerea armelor împotriva Germaniei hitleriste şi participarea României la cel de-al doilea război mondial până în mai 1945 alături de puterile Naţiunilor Unite. Astfel, actul de la 23 august 1944 a pus capăt unui război controversat dus împotriva Uniunii Sovietice între 1941-1944. Evenimentul istoric a fost privit cu simpatie de opinia publică până la eliberarea Basarabiei, Bucovinei şi a ţinutului Herţa, dar apoi a fost aspru contestat după trecerea Nistrului şi, mai ales, după marile pierderi omeneşti suferite la Stalingrad. Partidul Comunist Român şi-a exagerat rolul în acest eveniment istoric – 23 august , denumindu-l , „insurecţie naţională”, „insurecţie armată”, „insurecţie naţională antifascistă şi anti-imperialistă”.
Trecând peste decenii, un al treilea eveniment petrecut în luna august trebuie menţionat. La 21 august 1968, la Bucureşti a avut loc o mare adunare populară convocată de conducerea Partidului Comunist Român, unde secretarul general al PCR, Nicolae Ceauşescu a ţinut un discurs în care a atacat Uniunea Sovietică. Depărtarea de URSS a început încă de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, când acesta, în 1958, a reuşit să-i determine pe sovietici să accepte să-şi retragă trupele de pe teritoriul României. A urmat desovietizarea instituţiilor statului, prin renunţarea la consilierii sovietici, dar şi prin renunţarea la obligativitatea studierii limbii ruse în şcoală. Folosirea acestui tip de discurs naţionalist-comunist de către Dej cât şi Ceauşescu a însemnat doar îndepărtarea de Moscova şi nu îndepărtarea de regimul comunist careva devia într-un regim neo-stalinist. Iar această atitudine a lui Ceauşescu de la 21 august 1968 îi va atrage o mare simpatie în rândul statelor occidentale, la şefii de stat şi de guvern din Franţa, Germania, USA, Marea Britanie. Aceştia chiar au vizitat România sau l-au invitat pe Ceauşescu în Occident. Desigur, 21 august 1968, rămâne un moment de referinţă al acestei perioade comuniste şi un moment de ascensiune internaţională a lui Nicolae Ceauşescu.
Violeta VÎLCU este profesoară de Limba Latină la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare“ şi director al Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu“