Apropierea anului electoral 2014 diluează tot mai mult deciziile Uniunii Social Liberale de stimulare a economiei, îndepărtând tot mai mult alianţa aflată la guvernare atât de programul asumat, cât şi de orice idee de creştere.
Practic, electoratul-ţintă, în special cel al PSD, este bombardat din ce în ce mai des cu promisiuni populiste de îmbunătăţire a nivelului de trai, prin creşteri ale salariului minim la 1.000 de lei şi ale pensiilor cu 4%. |n plus, chiar reducerea TVA la pâine a fost prezentată drept o măsură destinată ieftinirilor şi nu una orientată către diminuarea evaziunii fiscale. Şi cum toate acestea sunt, de fapt himere ori măsuri fără finalitatea făgăduită, adică un praf în ochi de care USL este perfect conştient, aparatul de propagandă al Guvernului încearcă să acrediteze, în paralel, şi ideea că „bogaţii” vor fi penalizaţi pe măsura averilor. Adică vor plăti accize mai mari pe blănuri, yachturi şi bijuterii. Sigur, multe din aceste averi au fost obţinute într-un mod mai mult decât discutabil, dar manipularea, realizată prin reinventarea principiul marxist „De la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”, nu arată decât neputinţa USL de a guverna într-o economie de piaţă.
Cabinetul Ponta nu creează oportunităţi pentru stimularea economiei, ci doar redistribuie. Iar un exemplu în acest sens este promisiunea de creştere a salariului minim la 1.000 de lei. |n buget, aşa zisa anvelopă salarială (cheltuielile totale cu salariile) nu va creşte, pentru că „bogaţii” vor fi penalizaţi prin limitarea salariilor mari la aproximativ 5.000 de lei. Această strategie a mai fost experimentată şi în 2008, prin creşterea salariului profesorilor cu 50% dar, cum acest segment de electorat nu avea o reprezentare explicită în partidele politice, nu s-a reuşit obţinerea bunăvoinţei astfel cumpărate. |n schimb, de creşterea salariului minim beneficiează 30% din numărul angajaţilor.
Un alt argument care susţine teza redistribuirii şi nu a măsurilor de stimulare a creşterii economie este şi deja celebra „taxă pe soţie”. Pentru cei care nu-şi mai amintesc, presa a numit astfel intenţia USL de a-i taxa şi pe cei care depind de contribuabilii cu venituri mari, precum soţiile sau copii majori şomeri.
Dacă analizăm doar contribuţia la Sănătate, marile probleme nu întârzie să apară. Venituri mari înseamnă contribuţii mari: 5,5% din 10.000 euro reprezintă de 50 de ori mai mulţi bani decât din 200 euro. |n acest moment, însă, în lipsa unui pachet de bază, toţi românii beneficiază de aceleaşi servicii pentru cei 5,5% plătiţi. Este, deci, rezonabil să stabileşti o sarcină suplimentară unui contribuabil care şi aşa plăteşte de zeci de ori mai mult decât alţii pentru acelaşi lucru? Nu este, dar atât poate USL.
O asemenea măsură ar putea fi fezabilă doar dacă se va defini pachetul de bază, iar asigurarea de sănătate obligatorie va fi calculată ca o sumă fixă, indiferent de venit. Dar Guvernul Ponta nu are niciun interes să promoveze aşa ceva. La costurile şi preţurile actuale, o astfel de sumă fixă ar fi mult prea mare pentru majoritatea românilor, aşa că va miza în continuare pe principiul comod al solidarităţii. Un principiu care, din păcate, în contextul “taxei pe soţii” nu este decât o formă evidentă de haiducie fiscală.
|n general, PSD are un mare ecou în rândul populaţiei insensibile la necesitatea creşterii economice, dar cu mare apetit pentru ajutoare sociale. Astfel că teza penalizării bogaţilor în favoarea creşterii salariilor şi pensiilor, poate avea câştig de cauză într-o confruntare electorală.
Din păcate, România nu este numai o ţară cu o creştere insuficientă pentru a aplica marxismul, fiindcă unii au doar nişte nevoi, iar alţii posibilităţi. După mai bine de 20 de ani, România încă are nevoie de reforme pentru a insufla optimism şi încredere investitorilor. Până la urmă, de astfel de alegeri depinde bunăstarea tuturor. Şi a celor cu venituri mari, dar mai ales a celor cu venituri mult mai mici.