Primarul recunoaşte că relaţiile economice sunt făcute în ultimul timp, la Buzău, pe capitalul străin
Oamenii de afaceri buzoieni s-au întâlnit la finalul săptămânii trecute la prima şedinţă a Patronatului Naţional Român – Filiala Buzău. Alături de aceştia au fost prezenţi şi Florin Costache, preşedinte al Consiliului Economic şi Social şi al Patronatului Naţional Român, reprezentanţi ai Ministerului Fondurilor Europene şi şefii instituţiilor locale. La întrunire au luat parte şi primarul municipiului, Constantin Boşcodeală şi preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristi Bîgiu, care au fost încântaţi de existenţa acestei organizaţii la nivelul judeţului şi au dat asigurări că societăţile buzoiene vor beneficia de sprijinul lor necondiţionat.
Preşedintele PNR, Florian Costache a declarat că în prezent în România sunt 10 – 12 patronate, însă în perioada următoare vor rămâne, maximum patru. Astfel de organizaţii sunt constituite pentru apărarea intereselor la nivel local, fiind un pilon important al societăţii. Această părere este împărtăşită şi de primarul municipiului, care consideră că societăţile comerciale sunt unul dintre punctele forte ale oraşului şi sunt necesare soluţii pentru creştere competitivităţii economice.
„Am ţinut să fiu prezent la eveniment pentru a purta un dialog cu oamenii de afaceri, în cazul în care există întrebări vizavi de relaţia publică locală şi aceştia, şi pentru a putea cunoaşte mai bine obiectivele asociaţiei patronale. Recunosc că relaţiile economice ale administraţiei locale sunt făcute în ultimul timp de capitalul străin care funcţionează la nivelul municipiului Buzău. Administraţia publică locală este deschisă către orice cerere pe care firmele o au şi, în eventualitatea în care există posibilitatea să le sprijine în orice relaţie legată de atragerea de fonduri europene sau ce ţine de dezvoltare, suntem gata să o facem. 2013 nu pare deloc un an fericit, cu toate că eu mă declar mulţumit de rata şomajului la nivelul municipiului care nu depăşeşte 2 la sută, dar asta nu înseamnă că rata şomajului nu este foarte mare, iar obiectivul nostru principal rămâne creşterea numărului de locuri de muncă, fapt ce stă în puterea societăţilor comerciale ce asigură plus valoarea oraşului”, a declarat primarul municipiului, Constantin Boşcodeală.
„Întreprinzătorii buzoieni au asigurat existenţa la câteva sute de mii de familii”
Şi preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, este de părere că o astfel de organizaţie la nivel local va fi în folosul întreprinzătorilor. Acesta i-a felicitat pe oamenii de afaceri buzoieni pentru că au reuşit să depăşească perioada de criză şi i-a asigurat de sprijinul său şi al instituţiei pe care o conduce.
„Provin din mediul de afaceri şi cunosc foarte bine problemele cu care se confruntă societăţile. Foarte multe firme au fost închise în perioada de criză şi este un merit pentru cei care au depăşit-o. Întreprinzătorii buzoieni şi-au plătit impozitele la timp, au asigurat existenţa la câteva sute de mii de familii, mă bucură această organizare a lor şi îi asigur de tot sprijinul Consiliului Judeţean“, a declarat preşedintele Cristinel Bîgiu.
Reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene au prezentat oamenilor de afaceri buzoieni stadiul absorbţiei şi le-au dat indicaţii cu privire la accesarea banilor nerambursabili. Cu toate acestea, nu toţi întreprinzătorii buzoieni sunt de părere că accesarea fondurilor europene reprezintă un beneficiu, ci mai degrabă ar fi folositoare sistarea acestor bani, pentru că atunci fiecare ar încerca să se descurce prin forţele proprii şi cel mai probabil ar cunoaşte realizări importante.
În cadrul întâlnirii, afaceriştii buzoieni şi-au spus doleanţele şi au prezentat situaţia actuală a companiilor pe care le conduc, însă şi-au arătat şi nemulţumirea faţă de statul român şi de facilităţile pe care le obţin firmele străine şi nu şi cele româneşti.
{vsig}articole/2013/09/09/afaceri{/vsig}