O bătrână de 75 de ani a fost batjocorită de un consătean, iar o tânără a scăpat ca prin urechile acului
Un localnic de 59 de ani, din Tisău, a fost reţinut luni seară de poliţişti, acuzat că şi-ar fi violat o consăteancă de 75 de ani, după ce, iniţial, acesta dovedise faţă de ea cele mai bune intenţii. Faptele s-au petrecut în prima zi a săptămânii, totul începând cu o vizită de curtoazie pe care bărbatul i-a făcut-o victimei sale. Întrucât se cunoşteau de mai multă vreme, acesta a trecut pe la ea să o întrebe de sănătate, iar femeia l-a primit în casă fără a-i bănui intenţiile. Se pare că s-au şi cinstit cu câteva pahare, ceea ce l-a impulsionat pe musafir, acesta simţind subit o atracţie fizică faţă de gazda sa. Cu intenţia de a fi curtenitor, s-a oferit să îi dea o mână de ajutor în gospodărie şi să îi aducă lemnele de la pădure, întrucât femeia tocmai se plânsese că se apropie iarna şi încă nu are ce pune pe foc.
Simţind că bărbatul are oarece intenţii ascunse, bătrâna l-a refuzat, iar acesta a plecat în cele din urmă acasă. Între timp, a mai golit câteva pahare, iar după aproximativ o oră s-a hotărât să se întoarcă la domiciliul consătencei sale şi să îşi satisfacă poftele carnale.
De această dată nu a mai fost la fel de curtenitor, dând buzna peste femeie în casă şi începând să o ameninţe cu acte de violenţă. S-a năpustit asupra ei şi i-a smuls hainele, după care a violat-o. S-a potolit într-un târziu datorită ţipetelor femeii, care striga după ajutor, abandonând-o pe pat şi părăsind în grabă locuinţa.
Femeia a anunţat la scurt timp poliţia, iar violatorul a fost prins în aceeaşi zi, poliţiştii luând împotriva sa măsura reţinerii pentru 24 de ore. În prezent, este cercetat pentru viol şi violare de domiciliu.
Un alt buzoian, cercetat pentru tentativă de viol
În aceeaşi zi, o faptă similară se petrecea pe raza comunei Vintilă Vodă, de această dată lucrurile rămânând, din fericire, doar la stadiul de tentativă. Autorul este un tânăr de 28 de ani, din localitate, iar victima o consăteancă de 18 ani. Aceasta a făcut imprudenţa de a umbla noaptea singură prin sat, îndreptându-se spre casa unei mătuşi care locuieşte în localitate. În jurul orei 4.00, a fost zărită pe stradă de tânărul de 28 de ani căruia, pe loc i s-au aprins călcâiele. A abordat-o făcându-i câteva avansuri, după care, pentru că fata nu îl băga în seamă, a încercat să întreţină cu forţa raporturi sexuale cu aceasta. Spre norocul ei, tânăra a scăpat, reclamând apoi fapta la poliţie.
Agresorul nu a fost găsit la domiciliu, fapt pentru care a fost dat în consemn dispozitivului de siguranţă publică. La câteva ore, tânărul a dat ascultare sfaturilor rudelor şi s-a prezentat singur la sediul poliţiei, fiind reţinut şi întocmindu-i-se dosar penal pentru tentativă de viol.