Lume multă vineri seară, în No Limit, la concertul Cargo. Public de toate vârstele, începând de la puşti de 4 ani, adolescenţi şi până la persoane trecute de 60 de ani sau politicieni au venit să vadă legendara trupă, dispuşi să plătească câte 40 de lei (20 de lei pentru elevi şi studenţi) pe un bilet.
Efortul lor a fost însă răsplătit de prestaţia celor cinci timişoreni. Beneficiind de un sunet perfect, concertul a fost unul scurt şi cuprinzător, compus din cele mai cunoscute piese ale trupei. „Aproape de voi”, „Anarhia”, „Noaptea vrăjitoarelor”, „Nu mai am ţigări”, „Dacă ploaia s-ar opri” sau noul single „Nu mă lăsa să-mi fie dor” au fost cântate din sute de piepturi, la final membrii formaţiei fiind asaltaţi de fani pentru autografe.
Vocalistul Adrian Igrişan a vorbit, după concert, pentru OPINIA despre viitorul album, un disc care spre deosebire de precedentele va beneficia de o promovare atipică.
Reporter: Vorbeşte-mi despre viitorul album Cargo.
Adrian Igrişan: De data aceasta nu va fi un album convenţional sau o lansare clasică. Am început deja să lansăm piese pe internet, iar în momentul în care se va aduna de un album vom scoate un disc pentru colecţionari.
Rep.: De ce aţi luat decizia asta?
A.I.: Am luat decizia asta pentru că oricum albumele nu se mai vând şi decât să se facă nişte download-uri la o calitate proastă, mai bine le dăm noi la o calitate pe care ne-o dorim. În felul acesta lumea se va bucura de muzica noastră. Cred că este cel mai decent asta. Oricum perioada asta, anul acesta este foarte ciudat pentru toţi românii. Nu cred că mai au nervi de cumpărat albume. Încercăm. Ne-am racordat şi noi la realitate. Am început să intrăm pe internet şi am zis că aşa este cel mai corect. La sfârşit, după ce vom lansa vreo zece piese, o să facem un disc pentru colecţionari, pentru că sunt colecţionari care vor discul original.
„Suntem una dintre puţinele trupe care cântăm pe bilete şi avem public”
Rep.: Ai vreo amintire deosebită legată de Buzău? Vreun prieten…?
A.I.: Nimic din ceea ce poţi tu scrie. A! O amintire frumoasă este atunci când am mers la Vulcanii Noroioşi plecând pe biciclete de aici, din oraş. A fost minunat! Chiar cu Tavi (n.r. – bateristul Tavi Pilan) am fost şi cu încă un prieten, atunci când am venit aici cu turneul Timişoreana.
Rep.: Care este diferenţa din punctul vostru de vedere, al celor de pe scenă, între un concert cu bilet şi unul în piaţă?
A.I.: De-a lungul vremii am tot cântat prin pieţe. Mulţumim lui Dumnezeu, suntem una dintre puţinele trupe care cântăm şi pe bilete şi, după cum vezi, avem public. Diferenţa vizavi de cântat nu o pot spune. Îmi place să cânt şi în piaţă, dar îmi place foarte mult să cânt şi în club. Mai mult decât atât: îmi place în club să cânt cu oamenii foarte aproape de mine. Atunci simţi într-adevăr energia şi pot să faci un schimb de energie cu ei. şi aşa cum a fost în seara asta a fost însă foarte bine.