Este incredibil cât de puternic s-a deteriorat viaţa politică în ultimele zile, deteriorare care se observă, în cel mai pregnant mod, în declaraţiile liderilor politici de la putere.
După o vacanţă în care cei doi lideri ai Uniunii Social Liberale au dispărut care încotro, mai mult sau mai puţin timp – după buget sau după necesităţi -, orice alegător cu scaun la cap s-ar fi aşteptat ca, în această toamnă, să-i vedem pe Victor Ponta şi pe Crin Antonescu lucrând aplicat, împreună sau fiecare la locul său de muncă, şi nu prin studiourile televiziunilor prietene, în sfârşit, şi câte ceva pentru ţară. Să-şi pună osul şi circumvoluţiunile cerebrale cam prea odihnite la treabă şi să se aplece către problemele reale ale României, căci, din păcate, sunt destule şi greu de trecut.
Ei, aş! Zilele petrecute pe meleagurile însorite ale lumii nu le-au priit mai deloc. Drept pentru care asistăm, zilele acestea, la întâmplări şi la declaraţii menite a-i face invidioşi pe cei mai prolifici autori de teatru al absurdului. Zborul deasupra cuiburilor de cuci de pe clădirile Guvernului şi ale Senatului au devenit deja legende vii, posibile cazuri concrete de studiu pentru manualele de psihiatrie.
Nici nu ştii care dintre declaraţiile din ultimele zile ale guvernanţilor poate căpăta trofeul „Gâgă absolut”. Preferata mea este cea a primului ministru, privindu-i pe premierul Victor Ponta şi pe deputatul Victor Ponta. Deşi nici cu Crin Antonescu nu mi-e ruşine; cel care-l trezeşte din somn are parte de câte o satisfacţie imensă, precum cea de ieri, materializată în inspirata declaraţie „Dacă ajung preşedinte, îl voi numi pe Băsescu premier”.
Scandalul iscat în jurul proiectului de la Roşia Montană este, fără doar şi poate, cel în care problemele, pretabile tratamentului psihiatric, ale celor doi lideri ai puterii nu mai par legendă, ci realităţi palpabile. Deputatul şi soţul Victor Ponta determină nişte oameni să intre în greva foamei şi să se blocheze în mină. Premierul Ponta, în schimb, vine şi-i scoate de acolo, ba mai face şi minuni, cei în cauză apărând în faţa camerelor de luat vederi şi a mulţimii în delir proaspăt bărbieriţi. Un guvern pasează o lege în ograda Legislativului şi apoi se dezice de ea pe toate canalele media, rugând parlamentarii să o respingă. Parlamentul trimite o comisie de deputaţi şi senatori la Roşia Montană, să vadă cum „trăiesc şi muncesc” aceştia, de parcă acest aspect ar putea avea vreo influenţă asupra adoptării sau neadoptării, în litera şi spiritul legii, a acestui proiect de lege.
Să nu-l trecem uşor cu vederea pe lideul liberal Crin Antonescu, cel care se declară lider al opoziţiei, pentru simplul motiv că nu i-a ieşit pasienţa aservirii parchetelor şi instanţelor româneşti, iar procurorii şi judecătorii le fac felul unor oameni de bază ai săi.
Ar fi hazliu dacă nu ar fi tragic. Din păcate, aceştia sunt oamenii aflaţi de mai bine de un an în fruntea statului român. Şi pe care poporul i-a legitimat în noiembrie trecut, neţinând cont de semnele care-i trădau încă din fierbintea vară a referendumului. Este cinic să spui că cei care i-au votat să-i păstreze şi să se spele pe cap cu ei. Este însă tragic să constaţi cât de tare a fost de fraierit acest popor de cei doi şi câte ponoase va trebui să tragem, cu toţii de pe urma iresponsabilităţii lor. Această guvernare ne-ar putea costa mult mai mult decât ne-au costat toţi cei cărora le-am acordat credit şi care ne-au condus din 1990 încoace.
Cred că ar fi timpul să ne trezim. Până nu este mult prea târziu.