Consilierii locali de la Valea Râmnicului ţin cu dinţii de mandate

Dosarul privind dizolvarea Consiliului Local Valea Râmnicului va ajunge din nou pe masa judecătorilor Tribunalului Buzău pe 15 octombrie, deşi se aştepta ca în această lună instanţa să se pronunţe pe ce­rerea depusă de primarul comunei.

La termenul de pe 17 septembrie, a fost depusă la dosar o cerere de intervenţie în interes propriu din partea consilierilor locali. Primarul comunei, Ion Sandu, spune că astfel nu se încearcă decât tergiversarea desfiinţării deliberativului.

Deocamdată însă, activitatea Primăriei Valea Râmnicului este complet blocată-fără buget pentru 2013 aprobat, cu obstrucţie la derularea investiţiilor şi cu cheltuieli permise doar pentru funcţionarea Primăriei.

Aleşii locali de la Valea Râmnicului ar putea explica abia luna viitoare în instanţă care este motivul pentru care nu au reuşit să conlucreze. Marţi, aproape toţi au fost prezenţi în sala de judecată.

Ca şi în celelalte două deliberative locale, blocajul administrativ de după alegeri a fost motivul care a adus consiliul local în faţa instanţei. La Valea Râmnicului, mai mulţi consilieri PSD nu s-au putut înţelege nici în ruptul capului cu ceilalţi membri ai Consiliului, pentru că, spun ei, nu vor să priceapă că doi dintre aleşi, unul PDL şi unul PRM, trebuie să părăsească deliberativul local, pentru că au pierdut susţinerea partidelor pe listele cărora au candidat. În lunile februarie şi martie, nu s-a votat vreo hotărâre de consiliu din lipsă de cvorum. Nici şedinţa din aprilie nu s-ar fi ţinut legal. Aşa că, pe 5 iulie, primarul localităţii a depus în instanţă o cerere completatoare la cea de dizolvare a Consiliului Local, iar toate hotărârile care s-au emis ulterior introducerii acţiunii de dizolvare, depusă pe 23 aprilie, sunt nule de drept.

 

Cum au stat, de fapt, lucrurile?

 

În urma alegerilor locale din anul 2012, s-a constituit Consiliul Local format din 15 persoane: şase consilieri locali PSD – 40%, patru consilieri locali PNL – 26,7%, trei consilieri locali PDL – 20%, un consilier local PP-DD – 6,6% şi un consilier local PRM – 6,6%. Ca urmare a alegerilor parlamentare, viceprimarul PDL a fost exclus din partid, pentru că şi-ar fi neglijat formaţiunea pe care o reprezenta. La fel şi consilierul PRM. Consilierii PSD şi unul de la PDL au votat pentru excluderea consilierilor respectivi din Consi­liul Local. Nu acelaşi vot a fost dat de cei ai PNL, doi de la PDL şi cei de la PP-DD şi PRM, dar şi de primarul localităţii, care nu doreşte, se pare, un alt viceprimar. Primii spun că, potrivit Legii 215/2001 şi Legii 393/2004, cei doi excluşi îşi încetează de drept mandatul. 

Un reprezentant al Prefecturii a asistat la şedinţa de Consiliu unde unul dintre consilierii PSD a prezentat o adresă din partea Direcţiei de Contencios Administrativ a Prefecturii Buzău, potrivit căreia Consiliul Local trebuie să ia act de încetarea manda­tului consilierilor locali înainte de termen ca urmare a retragerii sprijinului politic. Au fost prezenţi însă doar consilierii PSD şi unul de la PDL care au considerat că poate fi ţinută şedinţa fără cei ai PNL, doi de la PDL şi câte unul de la PP-DD şi PRM, atât timp cât, din cei 15 aleşi locali, cei din urmă oricum şi-au pierdut ca­litatea de consilier. S-a ales şi un nou preşedinte de şedinţă, dar nu au putut fi validaţi noii consilieri.

Secretarul comunei a invocat atunci lipsa de legalitate a şedinţei.