Din ciclul „Parlamentarii spun lucruri trăznite”: Senatorul Constantin Popa vrea 15 septembrie zi liberă, dar numai pentru părinţi

După eşecul înregistrat la începutul acestei săptămâni, acela de a se vedea cooptat în comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană – deşi a fost dispus inclusiv să se blocheze în mină alături de ortacii protestatari – senatorul Constantin Popa, independent afiliat grupului PP-DD din camera superioară a Parlamentului, a ieşit în spaţiul ­pu­blic cu o nouă iniţiativă menită a rupe gura târgului.

El a pregătit un proiect le­gislativ prin care cere ca ziua în care se deschide anul şcolar toţi românii care sunt părinţi să aibă liber pentru a-şi putea însoţi copiii la şcoală. „Este o zi foarte importantă în viaţa copiilor, deschiderea anului şcolar, fie că sunt boboci, fie că sunt în clasele mai mari. Emoţiile sunt aproape aceleaşi pentru copii şi pentru părinţi, iar eu consider că aceştia din urmă trebuie să fie lângă odoarele lor în acele momente. Există foarte multe cazuri în care unii părinţi sunt nevoiţi să se învoiască sau să îşi ia concediu fără plată, sau mai rău, alţii sunt sancţionaţi de angajatori că întârzie la muncă. Cred că toţi părinţii ar trebui să fie liberi în această zi, pentru ca să fie lângă copiii lor. Dacă guvernanţii nu au dorit să dea nici măcar un leu la alocaţia copiilor, atunci, ca o mică ­re­compensă, să dea liber părin­ţilor în această zi”, susţine senatorul Constantin Popa.

Ultima zi liberă din calendar a fost aprobată de Parlament anul trecut, când a fost declarată nelucrătoare ziua de 30 noiembrie, în care creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei, despre care tradiţia ortodoxă afirmă că ar fi creştinat o parte din actualul teritoriu al României.