Au trecut cinci ani grei de criză, cu corecţii dureroase în economie, cu recesiune, şomaj, falimente, cu investiţii publice reduse, cu investiţii străine în cădere liberă şi cu bănci care-şi retrag miliarde de euro pentru că nu au cum să le mai plaseze. România este departe de a începe să-şi scrie povestea de succes.
De fapt, singura poveste pe care a scris-o în toţi aceşti ani este cea despre cum se pierde timpul. Cu relansarea economiei, bineînţeles. Temeri cauzate de răspunsul electoratului, indecizie la nivel guvernamental, încetineală în adoptarea hotărârilor, lipsă de viziune, şi nu, în ultimul rând, corupţie şi trafic de influenţă. Toate la un loc ne menţin – ca într-o stază a timpului – în aceeaşi situaţie precară, cu banii care nu circulă în economie.
Tocmai de aceea, decizia Uniunii Social Liberale de a reduce cu trei puncte procentuale contribuţiile de asigurări sociale este un prim gest de stimulare a economiei. Cu toate acestea, Guvernul Ponta pare că nu înţelege miza acestei relaxări fiscale, prezentând-o precum o mare favoare făcută mediului de afaceri şi un element care demonstrează că USL îşi respectă promisiunile electorale. În paranteză fie spus, promisiunea era de 5%, dar, cum nu au trecut cei patru ani de guvernare, să zicem că 3% este doar o etapă. Revenind la „neînţelegerea mizei”, ministrul Liviu Voinea vorbeşte, şi tot vorbeşte, despre impactul negativ al acestei măsuri, care scade nivelul veniturilor bugetare cu 3 miliarde de lei, de găsirea unor soluţii de finanţare a „pierderii”, face calcule, adună, scade şi nu pare prea decis.
Sigur, contabiliceşte, ministrul Voinea are dreptate. Dar dincolo de faptul că economia de astăzi a devenit mult mai complexă decât acum 20 de ani, iar calculele bugetare sunt la fel de complexe, impactul nu înseamnă numai că scad veniturile la buget. Scad şi cheltuielile statului cu propriii salariaţi şi, în plus, cresc, în cel mai pesimist scenariu, veniturile bugetare din impozitul pe profit şi din dividente. În scenariul optimist, banii lăsaţi liberi în economie nu se duc în profitul societăţilor şi dividentele acţionarilor, ci se investesc şi crează noi locuri de muncă. Deci, par şanse de scădere a numărului de şomeri, de reducere a cheltuielilor cu asistenţa socială a acestora, de creştere a consumului şi de majorare a încasărilor din TVA.
Astfel de calcule lipsesc din prezentările guvernanţilor. De ce? În scenariul optimist, ei nu înţeleg miza şi nu au viziunea necesară să treacă dincolo de calcule contabile cu regula de 3 simplă. În scenariul pesimist, sunt conştienţi că nu pot stăpâni evaziunea fiscală, că nu pot îmbunătăţi rapid colectarea taxelor şi impozitelor şi deci ştiu precis că pierderea din reducerea CAS nu se mai poate compensa.
De fapt, evaziunea şi slaba colectare a impozitelor şi taxelor este elementul care întârzie relansarea economiei. Cu asta trebuia început! Indiferent de cât de populiste sunt sau nu sunt măsurile de relaxare fiscală, ele pot fi anulate în scurt timp de ineficienţa Fiscului.
Despre Bulgaria, cele mai frecvente ştiri anunţă furturile de maşini româneşti. Deci nu este un model pentru noi. Dar dincolo de asta, vecina de la sud de Dunăre ar trebui să fie cel mai bun model în ceea ce priveşte colectarea. Intrată în 2001-2002 într-un program al Băncii Mondiale, care a fost, de altfel, oferit concomitent şi României, în şase ani, Bulgaria şi-a ameliorat puternic eficienţa colectării, permiţând autorităţilor să reducă impozitele pe venit, pe profit şi CAS. Un singur exemplu: la TVA, conformarea bulgarilor a crescut de la 60% la 90%. Noi nu reuşim să colectăm decât 50% din cât ar trebui teoretic.
După cum spuneam, programul a fost oferit şi României. Dar colegii de partid ai lui Victor Ponta l-au refuzat sistematic. De abia în 2011 am început să-l aplicăm. Iată cum am pierdut timpul 10 ani, iar întârzierile se răzbună. Inclusiv pe modesta relaxare fiscală promisă de la 1 ianuarie. Practic, USL încearcă să „ardă” etape, dar îşi fură singur căciula.