Printr-o măsură fără precedent, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să oprească pentru două zile, vineri şi astăzi, fondurile de pensii administrate privat de la tranzacţionarea pe bursă, pentru a verifica siguranţa acţiunilor din portofolii. Practic, ASF vrea să fie sigură că fondurile de pensii nu sunt expuse niciunui risc de furt, în condiţiile în care acestea administrează banii a peste 6 milioane de români.
Totul a pornit după ce în presă au apărut informaţii despre furtul de acţiuni în valoare de aproximativ 200.000 de euro din contul şefei misiunii International Finance Corporation (IFC) din România, Ana Maria Mihăescu. IFC este divizia de investiţii a Băncii Mondiale, iar faptul că frauda a fost posibilă la un asemenea nivel a pus pe jar oficialii ASF.
“Autoritatea de Supraveghere Financiară a cerut fondurilor de pensii administrate privat să verifice siguranţa deţinerilor de acţiuni aflate în portofoliul acestora. Operaţiunile de verificare se vor încheia luni, 23 septembrie 2013. Pe perioada desfăşurării verificărilor, fondurile de pensii administrate privat nu vor tranzacţiona acţiuni (respectiv în zilele de vineri, 20 septembrie şi luni, 23 septembrie 2013)”, au anunţat reprezentanţii instituţiei.
ASF: Doar o măsură de siguranţă
Vicepreşedintele ASF, Ion Giurescu, punctează că verificarea portofoliului de acţiuni este doar o măsur de siguranţă. "Eu am vrut să fac acest lucru ca o măsură de prevedere şi nu să se supraîncălzească piaţa. Nu cred că trebuie să încingem piaţa de pomană acum cu nimic în fond. Am solicitat-o, pentru că eu trebuie să am o siguranţă. Nu pot să mă joc cu banii pensionarilor. S-a întâmplat chestia asta cu furtul de acţiuni. Este o măsură de siguranţă a sistemului, ori dacă apare în presă eu ce am făcut? Nu este o măsură care să îngheţe piaţa sau care să omoare ceva, nu", a declarat Ion Giurescu.
El a mai menţionat că în cele două zile vor fi verificate portofoliile fondurilor de pensii. "Două zile nu vând, nu cumpără. Dacă nu vând, nu cumpără, atunci putem verifica împreună cu ei exact unde sunt toate acţiunile şi ce s-a întâmplat cu ele. Asta este tot. Nu cred că trebuie să inflamăm acum toată lumea. Pe toţi îi chem (administratorii de fonduri de pe pilonii II şi III – n.r.). Toţi sunt îngheţaţi două zile. Nu este nicio problemă, nu moare piaţa, nu scade lichiditatea pe piaţă pentru două zile. Ca să ne lămurim, dacă îi opream o lună, cum a fost Euroins oprit trei săptămâni, a avut probleme, dar aceştia nu sunt probleme, nu o să cadă bursa acum pentru două zile", a explicat Ion Giurescu.
Fondurile de pensii, cei mai mari investitori pe bursă
La finele lunii iulie, Pilonul II avea 5,93 milioane de clienţi şi active de 11,96 miliarde lei. Pe Pilonul III, activele au ajuns 711,1 milioane lei care aparţin unui număr de 303.364 participanţi. Plasamentele în acţiuni de pe Pilonul II şi Pilonul III reprezentau aproximativ 11% din activele cumulate ale acestor fonduri. Fondurile de pe Pilonul II au 10,84% din active în acţiuni (1,3 miliarde lei), iar acţiunile din portofoliile fondurilor de pe Pilonul III sunt de 103,7 milioane de lei (14,56% din active).
Cele mai mari plasamente ale fondurilor de pensii de pe cei doi piloni sunt în titluri de stat, 72,89% (8,72 miliarde lei) în cazul Pilonului II şi 66,68% (475 milioane lei) pe Pilonul III.
Fondurile de pensii sunt unii dintre cei mai mari investitori de pe piaţa de capital din România, iar plasamentele sunt pe termen lung. Acţiunile din portofoliile fondurilor de pensii sunt în custodia unei bănci, care verifică zilnic dacă acţiunile raportate de fonduri există în portofoliu şi certifică zilnic dacă valoarea acţiunilor raportată de fond este corectă. Acţiunile furate şefei misiunii IFC nu se aflau în custodia unei bănci, ci a unui broker.
Mecanismul fraudei
Un grup de opt persoane au furat acţiuni la SIF-uri în valoare de 900.000 de lei (200.000 de euro) deţinute de Ana Maria Mihăescu, şefa misiunii din România a IFC. Ei s-au prezentat la sediul societăţii de brokeraj Carpatica Invest, folosindu-se de un buletin fals şi de o persoană cu înfăţişarea apropiată de cea a oficialului. Acţiunile, obţinute astfel de la angajaţii brokerului, au fost vândute ulterior, iar banii au fost încasaţi prin intermediul unui cont deschis la Raiffeisen Bank. Nici angajaţii băncii nu şi-au dat seama că buletinul era fals.
Fondurile de pensii sunt obligate prin lege să păstreze acţiunile în custodia unei bănci, care verifică zilnic dacă acţiunile raportate de fonduri există în portofoliu şi certifică zilnic dacă valoarea acţiunilor raportată de fond este corectă. În schimb, titlurile furate şefei misiunii IFC se aflau în custodia unui broker, Carpatica Invest.
Cazul furtului de acţiuni este pe rol la Tribunalul din Sibiu, trei dintre acuzaţi fiind deja în arest. În tot acest timp victima nu ştia nimic şi a aflat de furt abia în aprilie 2013, când ar fi vrut să participe la AGA SIF Muntenia şi nu a putut pentru că a primit o notificare că nu mai este acţionar.