Cezar Preda: „Primarul Boşcodeală este uzat, este terminat după cinci mandate”

Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a declarat, vineri, pe parcursul unei conferinţe de presă, că susţine candidatura pentru funcţia de lider al organizaţiei municipale a actualului interimar, consilierul Ciprian Ene, dar şi o eventuală intrare a acestuia în cursa pentru Primăria municipiului Buzău. Cezar Preda a mai spus că viitoarele alegeri pentru primăria Buzăului nu vor fi deloc uşoare.

„Joi sunt alegeri la municipiul Buzău, şi vineri la Râmnicu Sărat. În octombrie avem alegerile interne. Am fost la şedinţa pregătitoare a municipiului, cred că va fi un Consiliu de Coordonare foarte reuşit; până acum şi-a depus candidatura pentru preşedinte doar Ciprian Ene; ca să nu mai fie niciun dubiu, eu îl susţin. Eu încerc să-l ajut şi pentru candidatura la Primărie, încerc din tot sufletul să-l ajut, nu am agendă dublă, nu am alte chestiuni, depinde foarte mult de el. Eu încerc să-l ajut, este şansa lui. Acest om (primarul Boşcodeală, n.r.) este de cinci mandate; cât să-ţi dea Dumnezeu mai mult ca să schimbi un oraş şi tu să nu faci nimic? Ciprian Ene are şansa lui, îl voi sprijini cu tot ce pot eu. Dorinţa lui trebuie să se manifeste într-o ieşire la atac, să vedem… Lumea nu te alege doar aşa, să vedem! Vor fi mai mulţi doritori, veţi vedea. În general, când te duci la o primărie, trebuie să te duci cu desagii plini, să te duci să faci ceva pentru oraş; dacă te duci să te îmbogăţeşti tu, cele mai mari şanse sunt să ajungi în puşcărie. Eu cred că vor ai fi candidaţi şi din zona PSD – pentru că el (primarul Boşcodeală, n.r.) este uzat, este terminat după cinci mandate, va vrea el să se facă parlamentar sau ce o vrea să se facă -, Bîgiu, pentru că el caută înnebunit Primăria”.

În acelaşi context, liderul democrat-liberal buzoian a mai afirmat că va susţine iniţiativa parlamentară de modificare a legii alegerilor locale în sensul revenirii la sistemul alegerii primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene din două tururi de scrutin: „Voi susţine inţiativa legislativă de alegere a primarului şi preşedintelui de consiliu judeţean în două tururi. Aşa mi se pare corect, aşa faci majorităţi transpa­rente”, a spus deputatul Cezar Preda.

Target pentru alegerile anticipate: doi-trei consilieri la Pogoanele

Organizaţia judeţeană democrat-liberală şi-a stabilit echipele care se vor ocupa de alegerile parţiale anticipate din oraşul Pogoanele, acolo unde Consiliul Local a fost dizolvat, şi din comuna Ziduri, unde se va organiza scrutin pentru funcţia de primar după decesul alesului din 10 iunie 2013, Dumitru Tesloveanu: „Deja am stabilit comandamentele pentru alege­rile de la Pogoanele şi de la Ziduri. La Pogoanele, lupta va fi complicată, am văzut că echipa care a fost nominalizată şi-a propus să obţină minim doi consilieri; noi avem unul acum  şi încercăm doi sau trei consilieri. La Pogoanele abia săptămâna viitoare (în această săptămână, n.r.) începem să facem lista de consilieri. Acolo este o bătălie foarte mare, Ghiveciu vrea să bată, primarul să bată, Giogioacă să bată, toţi sunt de acolo. Va fi greu acolo, noi avem un consilier, sperăm să luăm doi sau trei, nu suntem aşa pretenţioşi, vom alerga, iar la Ziduri, ce să spun… Şi chiar dacă am şti candidatul, nu vi l-am spune, că Bîgiu niciodată nu a avut el idei sau să caute candidaţi; întâi a aşteptat să găsim noi şi apoi i-a cumpărat. Aşa că să-şi găsească el întâi candidat şi apoi îl scoatem şi noi pe al nostru”, a mai spus deputatul Cezar Preda.