Maternitatea, din nou subiect de dispută politică

Noua Maternitate buzoiană, inaugurată cu surle şi trîmbiţe de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, cu câteva zile înaintea debutului campaniei electorale pentru alegerile locale din 10 iunie 2012 – deşi nici măcar construcţia clădirii nu era fina­lizată, iar puţina aparatură cu care era utilată la acea oră s-a dovedit a fi închiriată printr-un contract păgubos pentru instituţie – constituie, încă, subiect de dezbateri politice.

Subiectul a fost readus în atenţia opinie publice în urmă cu o săptămână, de preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, care a acuza, pe parcursul unei conferinţe de presă, autoritatea judeţeană de faptul că opinia publică buzoiană nu este ţinută la curent cu stadiul în care se află acest proiect şi nici cu un eventual termen de finalizare a lucrărilor şi de dare a ei în folosinţă. Subiectul a fost reluat, ieri, în plenul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean de către liderul grupului de consilieri democrat-liberali, Raul Florescu, care cerut, la sfârşitul lucrărilor, precizări despre stadiul punerii în funcţiune a noii maternităţi, termenul de dare în folosinţă, precum şi închiderea de urgenţă a vechii Maternităţi.

 

Cezar Preda: „Trebuie să spun stadiul în care este şi trebuie să prezint opiniei publice cât durează”

 

Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Demo­crat Liberal, deputatul Cezar Preda, a spus, vinerea trecută, că tăcerea autorităţilor judeţene legată de subiectul Maternităţii este în neregulă: „Ce se întîmplă cu Maternitatea? Până la urmă, ei (Consi­liul Judeţean, n.r.) nu trebuie să dea o socoteală cuiva? Mie mi se pare că este ceva în neregulă: am inaugurat o maternitate; nu este bună, am făcut la DNA ce am făcut, trebuie să lămuresc dacă achiziţiile şi tot ce s-a făcut acolo s-a făcut în mod legal. Am tras linie, bun! Trebuie să spun stadiul în care este şi trebuie să prezint opiniei publice cât durează. Eu aşa aş face dacă aş fi preşedinte de consiliu judeţean. A inaugurat ăla o maternitate. A minţit poporul, cu Boşcodeală, cu doctorii, cu toţi. Am luat-o şi analizele arată costurile acestea, îmi lipsesc aceste lucruri, care costă atât. Pentru asta am bani, pentru asta nu. O termin în 2017, luna septembrie, pentru că mi-am planificat, căci trebuie să o dau în folosinţă mamelor. Dar nu spun nimic? Nu fac o conferinţă de presă şi să spun ceva? Eu nu văd că se mişcă lucrurile”, a declarat, în urmă cu o săptămână, liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda.

 

Cristinel Bîgiu: „Mai există unele probleme la modalitatea de alimentare cu oxigen”

    

Preşedintele Consiliului Judeţean, Cristinel Bîgiu, a răspuns, ieri, interpelării ­li­derului grupului de consilieri democrat-liberali, susţinând că finalizarea completă a construcţiei noii a avut loc în urmă cu două luni: „Lucrările la clădire au fost finalizate abia la finele lunii iulie anul acesta. Trebuia plătită o ultimă factură către constructor, iar noi nu am fost de acord să o plătim pentru că lucrarea nu era finalizată, constructorul ne-a dat în judecată, am cerut o expertiză şi s-a demonstrat că am avut dreptate, iar mare parte din această factură a fost dată la o parte. Apoi, o perioadă, constructorul nu a mai vrut să lucreze, am avut mai multe întâlniri, s-a luat din nou de lucru într-un târziu, şi abia acum, în luna iulie, s-a finalizat”, a spus Cristinel Bîgiu.

În ceea ce priveşte  deschiderea noii maternităţi, preşedintele Consiliului Judeţean, Cristinel Bîgiu, a spus că rezolvată, mai întâi, problema staţiei de oxigen a unităţii spitaliceşti, dar şi găsirea surselor de finanţare pentru dotarea cu echipament medical a noii maternităţi. „Mai există unele probleme la modalitatea de alimentare cu oxigen şi suntem în tratative cu cei de la Linde Gas pentru a face o staţie de oxigen. Suntem în discuţii cu Ministerul de Finanţe şi cu Ministerul Sănătăţii pentru a putea primi fonduri pentru dotarea maternităţii. Avem comandat un studiu şi avem rezultatele, ştim ce aparatură ne trebuie, şi vreau să văd maternitatea funcţională, nu doar o poză cu nişte aparatură închiriată, iar acolo nu vreau să mă găsiţi pe mine sau pe alţi consilieri înconjuraţi de medici, ci oameni care să poată folosi această maternitate”, mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristi Bîgiu.