Inginerul Raul Florescu, şef peste democrat-liberalii râmniceni

Şi democrat-liberalii râmni­ceni şi-au ales Biroul Permanent Local, vineri după-amiaza, pe parcursul şedinţei Consiliului de Coordonare, la care au participat, ca invitaţi, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, precum şi propaspăt alesul lider al organizaţiei municipale Buzău, Ciprian Ene. Consilierul judeţean Raul Florescu a fost reales, în unanimitate, în funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale, şi va fi secondat de vicepreşedinţii Viorel Horjea (consilier local), Ion Păscălin (fost viceprimar al municipiului), Ioana Dragomir, Adriana Manea, Cristian Bălteşanu, Constantin Cojocaru, Adrian Iancu şi  Aurel Stanciu.

Raul Florescu: „Am parcurs o perioadă dificilă odată cu intrarea Partidului Democrat Liberal în opoziţie şi, astfel, am înţeles ce înseamnă lucrul într-o echipă din care, astăzi, mai fac parte doar oamenii care au înţeles să fie alături de spiritul partidului. Acest spirit care ne-a unit pe toţi şi ne-a făcut să stăm alături la bine şi la rău. 2012 a fost un an foarte greu nu numai prin cele trei tururi de scrutin – alegeri locale, referendum şi alegeri parlamentare -, ci şi pentru că am guvernat în cea mai grea perioadă economică pe care România a parcurs-o după 1989. Am parcurs împreună intemperiile care au afectat Partidul Democrat Liberal. Astfel, am trecut peste alegerile locale cu greu, ne-am confruntat cu situaţii dificile, care au însemnat, în primul rând, plecările membrilor de partid, adâncirea neîncrederii în politică şi, nu în ultimul rând, nemulţumiri personale. Totuşi, opoziţia, după părerea mea, are şi o parte bună, şi anume că partidele serioase se reclădesc în opoziţie, pentru a reveni pe scena politică mai puternice şi mai întărite. Astăzi încercăm să ne închegăm echipa şi să facem totul ca, în perioada 2014-2016, să ne regăsim ritmul şi să obţinem rezultate mulţumitoare. Candidez acum pentru un nou mandat de preşedinte, având credinţa că pot, ca unul dintre cei mai vechi membri de partid, să realizez o echipă eficientă, care să facă această organizaţie să conteze în spectrul politic local. Eu cred că avem toate premisele pentru aceasta”.

    

„Acest oraş moare  în fiecare zi“

    

Cezar Preda: „Vă aduc salutul şi mulţumirile organizaţiei judeţene pentru faptul că, după o asemenea mamă de bătaie pe care am luat-o la alegerile din decembrie, totuşi suntem aici, vorbim unii cu alţii şi ne facem planuri pentru viitor. Pentru că, în Râmnicu Sărat, Partidul Democrat Liberal are viitor. Am trecut prin momente grele, prin momente bune; ce urmează? Urmează revanşa politică, trebuie să ne luăm revanşa, pentru că tot ce ne-a îndepărtat de oameni şi de rezultate a fost o serie de minciuni spuse foarte apăsat la televiziuni şi prin toate mijloacele. Şi nu numai minciuni, ci şi o grămadă de promisiuni; ce s-a ales din promisiunile USL, dumneavoastră vedeţi foarte bine. Deci lucrurile care ar trebui să ne facă să dăm cu curaj ochii cu semenii noştri sunt realităţile vieţii nostre de zi cu zi. Râmnicenii nu o duc bine, o duc din ce în ce mai greu, pentru că acest oraş moare în fiecare zi. Este un oraş care, de la liniştea mandatelor de până în 2008, de la un râmnicean resemnat şi aclimatizat cu ceea ce însemna administraţia domnului Ghinioiu, s-a trezit într-un vârtej al nesiguranţei şi al schimbărilor de zi cu zi, al hoţiilor făcute în fiecare minut, al devalizării acestui municipiu, şi aşa firav din punct de vedere al resurselor materiale. Râmnicul nu este un oraş capabil la ora aceastasă se ţină singur, să se dezvolte. Dacă mai şi furi din bruma pe care o adună impozitele şi taxele puse pe fiecare dintre dumneavoastră, atunci oraşul nu are viitor. Ce ne trebuie, aici? Ne trebuie o echipă nouă, ne trebuie o echipă omogenă, ne trebuie o echipă care-şi doreşte obiective serioase. Şi pe dumneavoastră vă aşteaptă o victorie şi o reprezentativitate solidă în Consiliul Local Râmnicu Sărat dacă vă ­pro­puneţi obiective măreţe. Nu este uşor pentru Raul Florescu, nu a fost uşor pentru el. Eu, înanite de a da cu barda, de a analiza o organizaţie, am ţinut cont de realităţile acelei organizaţii, de lupta politică inegală de aici, de trădările în lanţ care au avut loc aici, de cumpărările şi vânzările care au loc aici, şi i-am apreciat pe cei care au stat aici drepţi şi au închis şi au deschis uşa Partidului Democrat Liberal. Pentru toate aceste lucruri eu vă mulţumesc! Acum vine vremema să ne uităm înainte. Noi nu ne mai putem uita înapoi. Şi, atunci, cer echipei care se alege astăzi să lupte fără a avea vreo reţinere!”. (c.b.)