Ceea ce se anunţa, luni dimineaţă, ca o şedinţă relativ anostă a Comisiei parlamentare de control al SRI s-a dovedit, la final, unul dintre cele mai spectaculoase momente politice ale anului. Audierea directorului George Maior nu a fost o revelaţie prin conţinutul ei mai degrabă tehnic, ci prin felul în care s-a încheiat: cu domnul Maior refuzând, în faţa camerelor tv şi a ziariştilor, să-i întindă mâna preşedintelui comisiei, Georgian Pop.
În timp ce parlamentarul îl aştepta cu palma întinsă, directorul Serviciului Român de Informaţii s-a prefăcut că nu vede, s-a întors pe călcâie şi dus a fost. Un gest de-a dreptul extravagant pentru discretul şef al spionilor din România. Un gest rar chiar şi în politica românească. Singurul moment asemănător de care îmi aduc aminte s-a desfăşurat la Palatul Cotroceni, când preşedintele Traian Băsescu a refuzat să-i întindă mâna lui Andrei Marga, care tocmai depusese juramântul în calitate de ministru al Culturii. Un gest care a vorbit, atunci, în numele preşedintelui. Aşa cum a făcut-o, luni, şi refuzul lui Maior. Şi nu cred că exagerez deloc dacă, în contextul rigorilor de protocol, voi compara gestul celor doi, ca semnificaţie în lumea oamenilor obişnuiţi cu o înjurătură.
Ce a vrut să spună George Maior prin tăcere şi renunţarea la curtoazie? Aici trebuie să recunosc că mă aflu pe terenul speculaţiilor. Să fi dat un mesaj legat de subiectul pentru care fusese audiat, respectiv criza Roşia Montană? Puţin probabil, dat fiind că în declaraţia de presă susţinuse teza intereselor economice adiacente protestelor, teorie îmbrăţişată şi de premierul Victor Ponta împreună cu alţi membri marcanţi ai PSD, partidul al cărui reprezentant este Georgian Pop. Să fi fost domnul Maior deranjat de chemarea la comisie? Iarăşi mi se pare extrem de improbabil să-şi fi sugerat nemulţumirea în faţa presei. Să-şi fi manifestat doar antipatia personală pentru Georgian Pop? Greu de crezut, dat fiind ca prin poziţia şi istoricul său de diplomat, actualul director SRI s-a remarcat ca un om cu respect faţă de protocol şi uzanţe. Să fi fost nemulţumit de felul în care factorii de decizie au tratat informările SRI? Asta e ceva mai plauzibil, dar aceasta era o răfuială rezervată discreţiei din spatele uşilor închise.
„Sigur că este o întâmplare nu tocmai fericită, dar nu a fost făcută cu rea-intenţie. Nu a văzut mâna“, a încercat să dreagă busuiocul Georgian Pop. Dar explicaţia sa, aparent împăciuitoare, nu face decât să-l pună într-o situaţie stânjenitoare pe George Maior. Şeful celui mai important serviciu de informaţii din România, diplomat de carieră şi politician cu vechime (culmea, tot în PSD) este corijent la spirit de observaţie şi politeţe elementară.
Până la urmă, contează? Este aşa de importantă omisiunea lui George Maior încât să merite spaţiu editorial, ştiri şi comentarii? Părerea mea este că da. Chiar dacă nu vom afla niciodată care a fost adevăratul motiv, chiar dacă Maior va ieşi public să confirme că a fost doar o scăpare, simbolistica momentului rămâne. Pop şi Maior nu sunt persoane particulare, care azi se ceartă şi mâine ies la bere împreună. De fapt, luni dimineaţă, Serviciul Român de Informaţii i-a întors spatele ostentativ Comisiei parlamentare sub control căreia teoretic se află. Adică cei care verifică s-au trezit persiflaţi de cei care ar trebui să accepte, cu disciplină şi respect faţă de reguli, verificarea. Până acum, presa a vorbit mult şi cumva degeaba despre faptul că SRI nu ar fi fost niciodată sub o autoritate reală a Parlamentului. Că totul este numai un joc de aparenţe iar, în realitate, aleşii şi, prin ei, poporul român, sunt obligaţi să accepte ceea ce le livrează SRI, fără a avea un instrument real şi eficient de control. Luni dimineaţă, domnul George Maior nu a făcut decât să le confirme celor care sunt adepţii acestei teorii că au dreptate.
Faptul că Georgian Pop, un politician relativ tânăr, a încercat să-i găsească scuze mult mai experimentatului Maior, acceptând, astfel, umilirea publică, nu este o dovadă de eleganţă. Este doar o probă că nici măcar politicienii noii generaţii nu sunt pregătiţi să-şi schimbe relaţia cu fantomaticele servicii secrete. Un reproş al lui Pop, oricât de elegant sau de firav ar fi fost, ar fi fost semnul că ne aflăm în faţa unui politician viu, care simte penibilul şi se luptă cu el. Care îşi cunoaşte poziţia instituţională de putere în raport cu un serviciu precum este SRI. Care ştie că reprezintă 70.000 de oameni, câţi sunt în circumscripţia sa, şi care cere respect pentru ei. Asta ar fi fost o ştire mai importantă decât cele generate de impoliteţea lui George Maior. În loc de asta, am văzut un om umilit în public dispus să-şi accepte umilirea. O reacţie din seria „nicio veste este, de fapt, o veste proastă”.
Oana DOBRE, este jurnalist, ex-reporter special „Evenimentul Zilei”, şi ex-moderator Realitatea TV