Viitorul Buzău – FC Puieşti: 3 – 0 (3 – 0)
Derby pentru oaspeţi, un simplu meci pentru gazde. Viitorul – Locomotiva Buzău a întâlnit sâmbătă pe teren propriu ocupanta locului trei în Superliga lu’ Coşconea – FC Puieşti. Instalaţi confortabil în fotoliul de lider al întrecerii judeţene, elevii lui Pompilică Stoica nu au avut nicio emoţie în faţa echipei care încheie podiumul Superligii.
Mihălcescu şi Compania au şters rapid eticheta de derby a confruntării cu FC Puieşti. Unul dintre cei mai experimentaţi jucători ai Viitorului, decarul gazdelor, a modificat tabela încă din minutul doi al duelului consumat pe arena „Cornel Negoescu”.
Mihălcescu a înscris dintr-un penalty acordat corect de „centralul” Cezar Ionescu după un fault asupra tânărului Alin Manea. Nu a durat mult şi gazdele şi-au dublat avantajul pe tabela de marcaj. După nici zece minute, acelaşi Mihălcescu „l-a găsit” bine pe Lazăr pe partea dreaptă cu o diagonală de toată frumuseţea, iar mijlocaşul lateral al Viitorului a centrat perfect pentru Alin Iacob, care a îndeplinit o simplă formalitate din interiorul careului. La doar cinci minute, Lazăr a trecut din postura de servant în cea de marcator. După o acţiune caracteristică pe partea dreaptă a terenului, „piticul atomic” a trimis un trasor din marginea careului de 16 metri care s-a oprit în vinclul porţii adverse. 3 la 0 după doar 15 minute de joc şi soarta partidei fusese deja scrisă. Gazdele s-au mulţumit cu avantajul de trei goluri şi nu au mai călcat pedala de acceleraţie, bifând cea de-a cincea victorie consecutivă în cadrul primului eşalon fotbalistic din judeţ. Etapa viitoare, tot pe stadionul „Cornel Negoescu” este programată întâlnirea dintre Viitorul Buzău şi Gloria 2 Buzău. Chiar dacă nu este derby prin prisma poziţiei ocupate de formaţia secundă a buzoienilor în ierarhia Superligii lu’ Coşconea, în mod cert va fi o partidă interesantă pentru iubitorii sportului „rege” din Buzău. Întâlnirea este programată pentru sâmbătă, cu începere de la ora 12.00.
Viitorul Locomotiva Buzău 2010 – FC Puieşti: 3 – 0 (3 – 0)
Au marcat: Florin Mihălcescu (min. 2 – pen.), Alin Iacob (min. 30) şi Marius Lazăr (min. 15).
Viitorul Buzău: Oprea – Anghel, C. Puşcă, Ceauşel, Nedelea, Fl. Mihălcescu, Nicola, M. Puşcă, Manea, Iacob şi Lazăr. Au mai jucat: Porceanu, Pâslaru şi Moisac. Antrenor: Pompiliu Stoica.
FC Puieşti: Goicea – Nicolae, Tănase, Popa, Voicu, Percă, Jugănaru, Mâţă, Chirică, Rizea şi Butiseacă. Au mai jucat: Ghilic, Preda şi Panaitescu. Antrenor: Daniel Petre.
Au arbitrat excelent: Cezar Ionescu, ajutat la cele două tuşe de Cătălin Guloiu şi Micky Coşconea. Observator: Cristian Teodorescu.