Programul Rabla pentru instituţii a fost prelungit din nou

Termenul pentru depune­rea şi validarea persoanelor juridice şi instituţiilor publice în cadrul programului Rabla a fost prelungit din nou, până la 31 octombrie.

Cu toate că, iniţial, termenul limită era 30 august, Administraţia Fondului de Mediu a dispus prelungirea acestuia până la finalul lunii septembrie, după care a acordat o nouă perioadă de prelungire până la sfârşitul acestei luni. Până în prezent, AFM a înregistrat un număr de 1.170 de dosare depuse de către persoanele juridice şi instituţiile publice. În data de 26 septembrie a fost încheiată o a treia etapă de evaluare a dosarelor, în cadrul căreia au fost acceptate 133 de dosare pentru 343 de autovehicule şi 199 de dosare au fost respinse.

Până la această dată, în cadrul programului au fost acceptate în total 281 de dosare pentru 975 de autovehicule şi 537 de dosare respinse.

În ceea ce priveşte judeţul Buzău, în cea de-a treia etapă a programului au fost acceptate SC Fermit SA, care a primit aprobarea de a duce la casat două maşini în valoare de 13.000 lei şi Primăria comunei Zărneşti, care a primit aprobare pentru o maşină, pentru care a primit suma de 6.500 de lei. De cealaltă parte, au fost respinse SC Dulprod SRL, Casa de Asigurări de Sănătate Buzău, Primăria Glodeanu Sărat şi Primăria Breaza. Persoanele juridice şi instituţiile publice respinse au posibilitatea de a depune un nou dosar de finanţare în vederea participării în program până la data de 31 octombrie 2013, la sediul AFM.

În judeţul nostru, în prima etapă, doar Fermit SA a fost acceptată în program, iar în etapa a doua nicio persoană juridică din cele trei înscrise –  SC Sara SRL, SC Elsor SRL şi Primăria Glodeanu Siliştea nu a primit acceptul.

Fondul pentru Mediu a emis, în sesiunea din 2013 a Programului Rabla, 20.000 de tichete, dintre care 17.000 pentru persoane fizice sau juridice şi 3.000 de tichete pentru instituţiile publice, iar cumularea eco-tichetului cu tichetul clasic este posibilă numai în cazul achiziţionării unui autovehicul electric. Pentru stimularea cumpărării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, a unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii ce CO2 mai mică de 100g/km, precum şi a unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid. La achiziţionarea unui autovehicul de acest tip se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri.