Clasa de mijloc are, în istorie, o apariţie relativ târzie. S-a cristalizat după izbucnirea revoluţiei industriale şi s-a întărit o dată cu birocratizarea societăţii. De aceea, definiţia sa implică mai mult o explicitare a ceea ce… nu este: nici prea săracă pentru a fi inclusă în păturile paupere, dar nici prea bogată pentru a fi înglobată în rândurile celor foarte înstăriţi.
Cu siguranţă, însă, clasa de mijloc este cea care îşi bazează dezvoltarea pe forţe proprii, este „clasa de consum” şi, implicit, cea mai bună sursă de venituri pentru buget, prin taxele şi impozitele pe care le plăteşte. Fără doar şi poate, dimensiunea păturii de mijloc a unei societăţi poate fi un alt punct forte pentru ca o economie să apară pe harta destinaţiilor de investiţii, având în vedere cererea de bunuri şi servicii pe care o generează. Cel puţin la nivel teoretic, ea poate dicta succesul sau colapsul unei afaceri, poate impune standarde de calitate în serviciile publice sau în educaţie, poate determina dezvoltarea infrastructurii de transport sau de telecomunicaţii.
Ca atare, rolul ei fundamental în toate societăţile civilizate şi prospere din lume este deja un adevăr evident. Doar Guvernul Ponta neagă evidenţa. Dar, să nu anticipăm.
Până la declanşarea crizei, clasa de mijloc a României părea să respecte tiparul de mare consumator din economie. Numărul micilor afaceri creştea exponenţial, serviciile înfloreau în acelaşi ritm, românii îşi cumpărau case şi maşini, aglomerau până la refuz mall-urile şi restaurantele, iar vacanţele în străinătate deveneau eticheta unui stil de viaţă prosper. Clasa de mijloc contribuia, astfel, la o creştere economică fără precedent. Astăzi, deşi, poate, ca segment s-a conservat – încă există români mai bogaţi decât săracii şi mai săraci decât bogaţii – rolul ei de mare consumator al unei economii a fost aproape anihilat. În schimb, devine din ce în ce mai împovărată de dări, sub argumentul generos al „lărgirii bazei de impozitare pentru creşterea veniturilor bugetare”. De altfel, toate măsurile luate de Guvernul Ponta, cel puţin în ultimul an, nu au făcut decât să crească rolul ei de mare contribuabil. Introducerea cotei de 3% pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe veniturile din arendă, plata contribuţiilor la Sănătate pentru câştigurile din chirii, impozitul forfetar sau majorarea taxelor şi impozitelor locale sunt tot atâtea lovituri care pauperizează clasa de mijloc. În schimb, când s-a pus problema susţinerii ei, acelaşi Guvern a amânat reducerea CAS-ului, a parafiscalităţii, a acordării ajutoarelor de minimis. Nici plata TVA la încasare nu a ajutat-o prea mult, firmele mici şi mijlocii cerând insistent revenirea la sistemul anterior, iar majorarea salariului minim pentru angajaţii necalificaţi şi săraci a însemnat doar bani în plus datoraţi statului tot de patronii din clasa de mijloc.
Anormalitatea în tratamentul acestui segment de bază al unei societăţi a devenit „noua normalitate” în epoca guvernării Uniunii Social Liberale. Şi acesta pentru că banii daţi în plus de angajaţii cu venituri peste medie, de micii patroni şi antreprenori sau de specialiştii cu profesiuni liberale, ori sunt sifonaţi pe panseluţe şi borduri noi, ori ajung la asistaţii social. Alţii nu mai circulă în economie. Nici din fonduri europene, nici din credite, nici de la investitorii străini. După circul politic din vara anului trecut, marile corporaţii internaţionale nu au fost convinse că totul nu a fost decât un accident în ceea ce priveşte încălcarea statului de drept şi, ca atare, nu pariază pe economia românească. Mai mult, şarada orchestrată de premier în proiectul „Roşia Montană”, şi care semnalează doar corupţia din jurul cazului, este un alt argument ce-i ţine la distanţă.
Guvernului Ponta nu-i ies niciodată calculele la buget din impozitul pe profit, TVA sau accize. Tot timpul iese pe minus. Una dintre explicaţii este şi această atitudine deviantă faţă de „clasa de consum”. S-a văzut clar că, şubrezită de criză, pătura de mijloc a antrenat în cădere toată economia, de la bănci, fonduri de pensii, societăţi de asigurări şi leasing, până la turism şi retailul bunurilor de larg consum. Fără puterea sau dorinţa de cumpărare a clasei medii, toate au intrat pe pierdere. Criza i-a dat doar o lovitură puternică. Din păcate, în ritmul actual, pe cea letală o va primi cu siguranţă de la Guvernul Ponta.