Despre lipsa de predictibilitate a sistemului fiscal din România se scrie şi se tot scrie, de ani şi ani de zile. Schimbările dese de taxe şi impozite îi sperie pe oamenii de afaceri şi pe investitorii străini mult mai mult decât faptul că nivelul acestora creşte. În principiu, aceştia sunt conştienţi că economia este un mecanism dinamic, în care regulile de aplicare a fiscalităţii se modifică, însă avalanşa unor transformări survenite, de multe ori, peste noapte, le aruncă în aer orice încercare de previzionare a business-ului. Şi care până la urmă se traduce printr-un cost suplimentar al afacerii.
Recent, oficialii Ministerului Agriculturii au anunţat că evaziunea fiscală în domeniul cărnii este imensă – au descoperit în sfârşit „America”! – şi, ca atare, iau în calcul o reducere a TVA la 9%, după modelul aplicat şi la pâine. Nu ştim cum vor arăta până la urmă lucrurile, dar o relaxare fiscală bucură pe toată lumea. Cel puţin pe termen scurt.
Problema este însă alta. Reducerea TVA la pâine a fost însoţită de o creştere a accizelor la alcool şi de introducerea accizelor la bunuri de lux. Este greu de crezut că la carne nu se va întâmpla la fel. Şi astfel, Guvernul Ponta scade taxele pe de o parte, le umflă pe alta, iar lipsa de predictibilitate mai dărâmă o cărămidă din încrederea investitorilor în economia românească, fie ei autohtoni sau străini.
De când s-a instalat în Palatul Victoria, Guvernul USL a modificat Codul Fiscal de vreo 17 ori. Până acum, majoritatea modificărilor au fost făcute în sensul creşterii taxelor şi impozitelor, cu excepţia celei referitoare la TVA-ul pentru pâine. Vestea mai puţin bună este că schimbările vor continua, pentru că de la 1 ianuarie sunt aşteptate altele, printre care impozitarea proprietăţilor după destinaţie, taxarea holdingurilor sau revenirea opţională la plata TVA în sistem clasic pentru societăţile cu cifră de afaceri mai mică de 500.000 de euro. Din păcate, reducerea CAS, una dintre cele mai dorite măsuri fiscale de către mediul de afaceri, se lasă încă aşteptată.
Această lipsa de predictibilitate în politica economică a USL, coroborată de altfel şi cu un întreg şir de indecizii la nivel guvernamental, de încetineală în adoptarea hotărârilor, de lipsă de viziune, şi nu, în ultimul rând, de corupţie şi trafic de influenţă, crează un profil de neseriozitate care îi ţine pe investitorii în economia reală la distanţă.
Pe de altă parte, avalanşa modificărilor de natură fiscală, care a devenit un modus operandi pentru Guvernul Ponta, semnalează chiar panică în administrarea economiei şi, implicit, a încasărilor la buget. Pare că USL a pierdut frâiele, iar deciziile sale – precum plata CAS la veniturile din închiriere şi arendare – nu arată decât disperarea care l-a cuprins în neputinţa de a creşte în alt mod încasările. De altfel, dacă tot am vorbit de TVA, nivelul acestei taxe este practic invers proporţional cu eficienţa administraţiei şi direct proporţional cu evaziunea. România are un randament al încasării de 52%, ceea ce înseamnă că practic se colectează doar un TVA de12,5%, adică jumătate din cota pe care cu toţii credem că o plătim. Comparativ, în Bulgaria, gradul de colectare este de 85%, ceea ce înseamnă că din TVA de 20% bulgarii încasează efectiv 17%.
În schimb, acelaşi Guvern tolerează pierderile companiilor de stat, unde calculele analiştilor arată un minus de 3 miliarde de lei la buget. Pentru acoperirea acestui gol, Guvernul introduce impozitul forfetar, pe care-l blama cu sârg pe când ocupa fotoliile Opoziţiei. Doar un minim de efort în reducerea pierderilor societăţilor de stat prin îmbunătăţirea managementului şi reducerea sifonărilor ar putea readuce optimismul în rândul oamenilor de afaceri şi al potenţialilor investitori. Până una alta, bani în economie nu numai că nu intră, ci, dimpotrivă, încep chiar să iasă. Iar băncile au dat un prim semnal.
Guvernul Ponta nu a înţeles nimic din lecţia anului trecut, când un şoc negativ pentru economie din partea clasei politice a dus la ieşiri de capital de 3 miliarde euro, leul s-a depreciat la maxime istorice faţă de euro, iar creşterea dobânzilor pe piaţa bancară a scumpit atât creditele noi, cât şi pe cele aflate în derulare.