IPJ Buzău a câştigat Cupa Danubius în organizarea colegilor de la Galaţi
Poliţiştii din Buzău sunt cei mai tari din ţară la fotbal. Aceştia au dovedit-o recent (dacă mai era nevoie) la Cupa Danubius, organizată la Galaţi, întrecere la care au luat parte 12 echipe.
Formaţiile prezente au fost repartizate în două grupe a câte şase, urmând ca primele patru să avanseze în faza eliminatorie a întrecerii. Trupa condusă de Gabi Dragomir a avut un parcurs impecabil în faza grupelor. IPJ Buzău a câştigat grupa, reuşind cinci victorii din tot atâtea posibile şi, mai important, poarta apărată de Ionuţ Baba a rămas intactă, Gabi Pană şi Compania încheind prima fază a turneului fără gol primit.
Le-a trecut glonţul pe la ureche
Entuziasmaţi de parcursul foarte bun reuşit în faza grupelor, buzoienii au fost la un pas „să o comită” în prima manşă eliminatorie. Faza sferturilor de finală a pus faţă-n faţă IPJ Buzău şi echipa IPJ Brăila. Cu doi jucători accidentaţi, buzoienii au reuşit să înscrie un singur gol în poarta brăilenilor, îndeajuns încât să „păşească” în faza semifinalelor.
Fără emoţii în careul de aşi…
În faza semifinalelor, IPJ Buzău a trecut fără emoţii de IPJ Vrancea. Băieţii lui Gabi Dragomir au trecut „la pas”, scor 3 la 0, de formaţia similară a judeţului vecin şi au ajuns în ultimul act, acolo unde au dat de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Braşov, echipă pe care o învinseseră în faza grupelor cu 1 la 0. De această dată, „Vică” şi Compania s-au impus cu 6 la 2 în faţa jandarmilor din Braşov, golurile din ultimul meci al turneului gălăţean fiind singurele primite de echipa buzoiană.
Palmares bogat la fotbal pentru IPJ Buzău
Mai puţin cunoscut este faptul că IPJ Buzău are o tradiţie îndelungată în cadrul competiţiilor de fotbal şi nu numai. Reprezentanta Buzăului a obţinut de-a lungul anilor trofee importante atât pe plan intern, cât şi internaţional. De menţionat participarea la Cupa Lotus, organizată la Felix, acolo unde poliţiştii buzoieni şi-au pus la gât de trei ori medaliile de aur, din şapte participări. La fel şi în cadrul Memorialului „Grigore Constantinescu”, organizat la Brăila, acolo unde în cele cinci ediţii organizate până în prezent, patru au fost câştigate de IPJ Buzău. Poliţiştii buzoieni au o experienţă vastă şi în cadrul întrecerilor organizate în afara graniţelor ţării. Spre exemplu, în cadrul Campionatului Mondial al Poliţiştilor, organizat în Olanda, pe două categorii de vârstă şi totodată şi la feminin, buzoienii au obţinut locul 9 în 2010. În 2010 au reuşit să îşi adjudece o competiţie similară organizată în Polonia, iar în 2010 şi 2011 au participat la un turneu în Italia, unde au obţinut locul trei, respectiv locul patru.
Lotul IPJ Buzău: Ionuţ Baba (portar), Mihai Chiorcău, Fănel Taraze, Victor Glogoviţeanu, Sebi Ceauşel, Gabriel Pană, Adrian Fâşie, Bogdan Oncel, Marius Şoaipe, Cătălin Grigore, Florin Dumitru şi Gabriel Dragomir.
Meciurile IPJ Buzău la Cupa Danubius 2013
GRUPE:
IPJ Buzău – IJJ Arad: 3 – 0
IPJ Buzău – IJJ Bihor: 3 – 0
IJJ Braşov – IPJ Buzău: 0 – 1
Pol. Mun. Tecuci – IPJ Buzău: 0 – 4
Poliţia de Frontieră Galaţi – IPJ Buzău: 0 – 2
SFERTURI DE FINALA, IPJ Buzău – IPJ Brăila: 1 – 0
SEMI-FINALA, IPJ Vrancea – IPJ Buzău: 0 – 3
FINALA, IJJ Braşov – IPJ Buzău: 2 – 6
{vsig}articole/2013/10/18/poli{/vsig}