La începutul acestei săptămâni, mascarada din ultimele luni cu privatizarea CFR Marfă a luat sfârşit, iar Guvernul Ponta a demonstrat încă o dată că nu ştie să guverneze decât prin înşelătorie.
Toată lumea se întreabă dacă dosarul privatizării eşuate este unul grevat de corupţie sau doar de incompetenţă. Să lăsăm Direcţia Naţională Anticorupţie să dea un răspuns acestor chestiuni. Însă, mai este posibil ca vânzarea uneia dintre societăţile devenite simbol pentru jaful la scară naţională practicat de managerul–stat, să fi fost şi o butaforie, menită să scape pielea Guvernului la examenul FMI din iunie.
Conform celor asumate de Cabinetul Ponta în cadrul înţelegerii din perioada 2011-2013, privatizarea CFR Marfă ar fi trebuit finalizată în decembrie 2012. Cum obligaţia nu a fost îndeplinită, ca de altfel multe altele, iar termenul limită pentru încheierea acordului fusese deja amânat cu trei luni, din martie până în iunie 2013, în disperare de cauză, Guvernul a pus la cale această mistificare.
Fostul ministru Relu Fenechiu, aflat la acel moment la cârma Ministerului Transporturilor, a declarat la postul B1 TV că negocierea contractului de privatizare a CFR Marfa cu Gruia Stoica (Grupul Feroviar Român – GFR) a fost făcută contra-cronometru în data de 20 iunie, pentru că Fondul Monetar Intenaţional avea nevoie de contract pentru a admite scrisoarea de intenţie în board. Miza cea mare a aprobării era încheierea unui nou acord. Dincolo, însă, de aberaţiile lui Fenechiu cu „marele bine făcut ţării”, manipularea rămâne tot manipulare, iar Executivul poate fi considerat autorul unor infracţiuni, cel puţin morale. Dacă derulăm filmul evenimentelor, acum se vede limpede că vânzarea a fost transformată de la bun început într-un scop în sine. Vorba cântecului: „Dacă nu iese, e tot aia; dacă iese, norocul nostru”.
Să ne amintim că, în prima fază, cei trei competitori nu s-au calificat, iar Guvernul a relaxat condiţiile, vrând cu orice preţ ca privatizarea, măcar de ochii lumii, să meargă mai departe. Analiştii au avertizat atunci că reducerea de cinci ori a condiţiei privind cifra de afaceri, la numai 20 de milioane de euro, este un semn clar de incompetenţă. Ulterior, doi dintre ofertanţi, americanii de la OmniTrax şi austriecii de la Donau Finanz în colaborare cu românii de la Transferoviar, s-au retras. A fost acuzată lipsa de transparenţă. Nu au vrut să cumpere, grăbiţi de la spate şi cu ochii închişi, o societate cu pierderi de 90 de milioane de euro, cu datorii de aproape 400 de milioane de euro şi, în plus, cu neclarităţi juridice în patrimoniu. Aşa a rămas în cursă investitorul strategic român, GFR, căruia i-a fost oferit şi acces la baza de date a societăţii. Dar nici el nu părea pregătit financiar, mai ales că ofertase atât operatorul feroviar similar din Croaţia, cât şi pe cel din Bulgaria.
Cum, între timp, scrisoarea de intenţie a României fusese admisă în boardul FMI, lucrurile s-au relaxat pentru Guvern şi a început tergiversarea. Întâi s-a cerut avizul Consiliului Concurenţei, dar nimeni, nici vânzătorul, nici cumpărătorul nu s-au grăbit să facă vreo notificare. (A fost transmisă, tot de ochii lumii, de abia în septembrie, cu doar două-trei săptămâni înainte de expirarea termenului de privatizare.) Apoi s-a cerut avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Că şi această acţiune era tot o perdea de fum, s-a dovedit prin faptul că Victor Ponta a plecat imediat din ţară şi, potrivit propriilor declaraţii, şi-a închis telefonul. Nimeni nu s-a obosit să ceară, imediat după anunţul câştigătorului licitaţiei, avizul de la cele 11 bănci creditoare pentru schimbarea acţionariatului. Dar, probabil, vânzătorul, adică statul român reprezentat de Cabinetul Ponta, ştia că această obligaţie nu poate fi îndeplinită la acel moment, în condiţiile în care singurul cumpărător căuta finanţare pentru CFR Marfă tot pe la bănci. În paranteză fie spus, la privatizarea operatorului din Bulgaria, GFR miza, pentru preluare, tot pe un împrumut, de la EximBank.
Cabinetul Ponta se afundă în minciună pe zi ce trece. Iar mecanismul de inducere în eroare a cetăţeanului cu modul în care s-a încercat privatizarea CFR Marfă demonstrează încă o dată panica USL, blocat el însuşi în neputinţa de a conduce o ţară.