Liberarul Nini Săpunaru trebuie să explice fermierilor buzoieni cum de s-a instituit impozitarea multiplă

După ce acum o lună şi jumătate i s-a a tras atenţia că interzice accesul presei la şedinţele comisiei pentru Agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, şi că în comisie nu se lucrează miercurea, preşedintele Comisiei, deputatul de Vrancea Nini Săpunaru a mutat în teritoriu aceste întruniri. Ieri, şedinţa s-a ţinut la Buzău, prilej pentru fermierii şi primarii buzoieni să capete răspunsuri la problemele cu care se confruntă. Explicaţiile vor veni însă abia luna viitoare, când deputaţii vor solicita puncte de vedere, mai departe, la instituţiile abilitate.

Deputaţii membri în comisie dar şi alţi aleşi din camera inferioară a Parlamentului invitaţi să ia parte la şedinţă, s-au strâns, ieri, în Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean, unde şi-au prezentat agricultorilor şi aleşilor locali buzoieni prezenţi propunerile legislative dar şi Programul Agricol Comunitar în perioada 2014-2020. Discuţiile programate pentru două ore s-au prelungit însă după ora 13.00. Atât agricultorii cât şi primarii buzoieni prezenţi la eveniment au ridicat probleme complexe a căror rezolvare vor intra în atenţia comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor.

„Consider ca în judeţul Buzău agricultura este ramura economică cu cel mai mare potenţial dar trebuie să recunoaştem că sunt şi foarte multe probleme care,  cel mai bine,  trebuie rezolvate prin dialog. Din rândul agricultorilor s-au ridicat foarte multe ­pro­bleme pertinente şi cel mai probabil comisia va ţine cont de acestea”, a declarat preşe­dintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristi Bîgiu, participant la lucrările comisiei, precizând că la nivelul judeţului Buzău agricultura reprezintă ramura economică cu cel mai mare potenţial dar din care nu lipsesc problemele.

Preşedintele comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera De­putaţilor, liberalul Nini Săpunaru, consideră că întâlnirea cu agricultorii buzoieni a fost una constructivă.

„Am luat decizia ca în fiecare miercuri să facem discuţiile în teritoriu pentru că eram acuzaţi că nu muncim miercurea. Discutăm aceste lucruri în teritoriu avem şi ocazia să preluăm o parte din ­pro­bleme şi au fost foarte multe lucruri pe care le-am aflat şi le-am rezolvat discutând aceste lucruri în teritoriu. Concomitent cu propunerile noastre legislative am prezentat şi proiectul agricol comunitar pentru 2014-2020 pentru că este pentru prima dată când România ştie pe ce bani mizează în următorii patru ani şi ce ne aşteaptă timp de şapte ani, iar agricultorii îşi pot face astfel un plan de afaceri. La Buzău, agricultorii ne-au ridicat o problemă legată de impozitare. Eu, spre exemplu, nu sunt de acord ca odată ce s-a introdus acest impozit forfetar pe suprafaţă – care de altfel nu este un impozit ci o formă de plată a cheltuielilor – agricultorii să mai fie impozitaţi în alt mod. Rămâne să discut la Mi­nisterul de Finanţe şi să dau un răspuns pertinent peste două săptămâni pentru că este o problemă importantă pe care nu am mai întâlnit-o până acum, dar este posibil să existe în realitate”, a declarat deputatul vrâncean Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera De­putaţilor.