Dacă locuiţi la bloc, încă racordat la sistemul centralizat de încălzire, şi vreţi să beneficiaţi de ajutor la încălzire, atunci trebuie să ştiţi că mai aveţi la dispoziţie două săptămâni să vă depuneţi dosarele.
Cererile completate pe propria răspundere pot fi depuse la asociaţiile de proprietari şi la Regia Autonomă Municipală până pe 12 noiembrie. Termenul stabilit iniţial, 5 noiembrie, a fost prelungit, urmând ca toate cererile să fie depuse, pe bază de borderou, la Primărie, până pe data de 15 noiembrie 2013. La cerere nu se anexează adeverinţa de venit de la Administraţia Financiară, informaţii despre aceste venituri urmând să fie solicitate de către reprezentanţii primăriei. Aceste ajutoare de încălzire vor fi acordate in perioada 1 noiembrie 2013 – 1 martie 2014. Faţă de anii anteriori, anul acesta au fost făcute câteva modificări. Persoanele singure pot beneficia de ajutoare dacă au venituri maxime de 1.082 de lei, în timp ce familiile trebuie să se încadreze în norma de 786 de lei pe membru de familie. Persoanele care solicită ajutorul de încălzire nu trebuie să deţină bunuri mobile şi imobile sau terenuri în proprietate. Pentru a beneficia de ajutorul de încălzire, persoanele care îndeplinesc condiţiile impuse trebuie să completeze o cerere şi o declaraţie pe propria răspundere referitoare la veniturile sale şi la bunurile deţinute. La dosar trebuie adăugate şi actele de identitate ale solicitantului, cât şi cele ale membrilor de familie, o adeverinţă de la asociaţia de proprietari prin care se arată numărul membrilor familiei, dar şi codul de client şi o factură de gaze sau de electricitate. Solicitantul trebuie să ataşeze la dosar şi o adeverinţă de salariat ori talonul de somaj sau cel de pensie, certificatul de încadrare în grad de handicap sau alt document care atestă venitul, după caz.