Din dorinţa de a fenta vigilenţa consilierilor locali, în special a celor din opoziţie, în ceea ce priveşte proiectele de hotărâre controversate, Executivul Primăriei municipiului Buzău apelează la diverse tertipuri. Spre exemplu, pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de astăzi a Consiliului Local Municipal a fost indrodus un proiect de hotărâre ce vizează transferul unui teren situat în municipiul Buzău, având număr cadastral 63.330, din proprietate privată, în proprietatea publică a municipiului. Nimic neclar până aici.
Doar că acest proiect de hotărâre nu este pentru prima dată supusă atenţiei aleşilor municipali, ci pentru a treia oară, dar sub o altă formulare a titlului acestuia.
Hotărârea în cauză, promovată sub altă titulatură, a mai fost respinsă de două ori până acum, ultima dată luna trecută, când a fost, şi face referire, de fapt, la trecerea Cartierului Orizont (terenul situat în municipiul Buzău, tarlaua 31, parcela 374) din proprietatea privată în proprietatea publică a municipiului, precum şi încetarea dreptului de superficie constituit în favoarea Societăţii Comerciale „Concas” S.A. Buzău. Cum aleşii Opoziţiei s-au abţinut de la vot, şi astfel, proiectul în cauză a „picat“ de două ori, consecutiv, neîntrunind majoritatea necesară pentru a putea deveni hotărâre de Consiliu, Executivul Primăriei a schimbat acum titlul proiectului. Asta nu face decât să ridice şi mai multe semne de întrebare referitoare la strategia prin care municipalitatea, prin Executivul Primăriei, încearcă să găsească modalitatea, fentând vigilenţa unor aleşi municipali, de a asigura, din bani publici, dotarea cartierului „Orizont” cu utilităţi, amenajarea de alei şi asigurarea iluminatului stradal, fapt realizabil numai în condiţiile în care deliberativul local aprobă trecerea terenului pe care este construit acest cartier din domeniul privat al municipiului Buzău în cel public. Deşi numit altfel, proiectul ar putea pica la vot şi de această dată.
„În momentul în care s-a semnat contractul de superficie, Primăria a oferit societăţii în folosinţă, pe o perioadă limitată, un teren pentru ridicarea unui proiect imobliar. Acum, după realizarea acestui proiect imobiliar, pentru a-şi vinde imobilele din zonă, societatea contractantă are nevoie ca cineva să-i facă străzi, trotuare, iluminat public. Mie nu mi se pare normal, şi este un vot de blam prin abţinerea noastră, pentru primar şi pentru cei care au realizat acest proiect, în legătură cu modul defectuos şi neprofesionist în care s-a realizat. Eu sunt de acord să se facă proiecte imobiliare, este necesar, dar, în momentul în care realizezi un proiect de o asemenea anvergură, trebuie să pui în vedere investitorului să realizeze şi aceste utilităţi – acces la drum public, iluminat public, canalizare”, declara, în cadrul unei conferinţe de presă, consilierul local democrat-liberal Ciprian Ene. Şi aleşii Partidului Poporului-Dan Diaconescu s-au abţinut de la vot, deşi consilierul local Silviu Roşioru anunţase iniţial că vor vota în favoarea acestui proiect.
O altă propunere care va fi supusă pentru a treia oară votului consilierilor municipali face referire la vânzarea către societatea comercială „Poştovei Severius” SNC Buzău a terenurilor aferente spaţiului comercial, situate în municipiul Buzău, strada General Grigore Baştan – poarta II a Spitalului Judeţean Buzău. Proiectul a fost inclus prima oară pe ordinea de zi a şedinţei CLM din iunie 2013, apoi în septembrie, picând însă, pentru că nu a întrunit numărul de voturi necesar.