Cătălin Predoiu: „Eșecurile guvernării USL se răzbună acum“

Prim-vicepreședintele Partidului Democrat Liberal Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției, a criticat diletantismul cu care ministrul de Externe, Titus Corlățean, și președintele Camerei ­De­putaților, Valeriu Zgonea, au tratat declarațiile comisarului european Viviane Reding cu privire la nerespectarea statului de drept în România. Într-o conferința de presă susținută la sediul PDL, Cătălin Predoiu a ținut să semnaleze „gravitatea fără precedent” a afirmațiilor făcute recent de comisarul european pentru Justiție, Viviane Reding, cu privire la România.

Predoiu a spus că aceasta a atras atenția asupra unei „mentalități” antidemocratice de care dă dovadă actuala majoritate guvernamentală.

Totodată, prim-vicepreședintele PDL a ­su­bliniat câteva dintre erorile comise de Uniunea Social Li­berală, printre care încălcarea legilor, atacarea Justiției prin declarații politice, privatizarea CFR Marfă sau stângăcia în comunicare cu privire la Roșia Montană, care au condus la scăderea lipsei de credibilitate a României în ochii partenerilor externi, precum și ai investitorilor, producând efecte economice. „Afirmațiile trebuie luate în serios și nu tratate cu diletatism, așa cum au făcut ministrul de Externe sau președintele Camerei Deputaților. Nu e vorba doar de lipsă de maturitate politică, de civism, de instinct democratic, ci și de autism politic. Când un comisar îți atrage atenția asupra unor lucruri grave, nu persiflezi, ci discuți în mod serios. Asta face un guvern care înțelege interesele României”, a declarat Predoiu, acuzând guvernul USL că „nu înțelege standardul european”.

Un buget care dă cu o mână și ia cu trei

Predoiu a mai explicat că toate eșecurile guvernării USL „se răzbună acum”, dovadă măsurile luate de Guvern în acord cu FMI, dar „nimeni nu plătește din guvern sau majoritate, plătesc cetățenii României”, care se văd fără locuri de muncă, în schimb cu taxe mai mari. De altfel, prim-vicepreședintele PDL a criticat aspru „măsurile aberante” conve­nite luni seară de Guvernul Ponta cu Fondul Monetar Internațional, apreciind că acestea „vor bloca și mai mult economia”. Predoiu a susținut că bugetul creionat de USL este „un buget care dă cu o mână și ia cu trei” și că el „va continua cercul vicios instalat de politicile de stânga prin suprataxare”, în condițiile în care economia se blochează și e incapabilă să mai producă venituri, iar Guvernul USL trebuie să taxeze din nou.

În opinia PDL, Guvernul Ponta „face exact invers decât ar trebui să procedeze”, a mai spus Predoiu, reamintind că partidul său susține relaxarea fiscală, în timp ce USL are „o viziune socialistă”, practicând politici de stânga. Cătălin Predoiu a dat exemplul anunțării scăderii contribuțiilor de asigurări sociale, care este „doar o promisiune marca USL, o amăgire, o propagandă menită să distragă atenția de la eșecul guvernării USL”.