PSD mituiește primarii pentru anul electoral viitor

Partidul Social Democrat se pregătește în forță pentru alegerile europarlamentare. Și, pentru că rezultatele unui an și jumătate de guvernare a unui executiv în care PSD joacă rolul de locomotivă sunt departe de a aduce satisfacție celor care au votat Uniunea Social Liberală în urmă cu un an, social-democrații promit principalilor aducători de voturi, respectiv primarilor, salarii mai mari, sporuri de vechime și bonusuri pentru proiecte europene.

Adică, în timp ce Guvernul pune taxe peste taxe pentru a acoperi găurile din bugetul de stat, vicepremierul Liviu Dragnea se arată mână-largă cu o categorie aparte de bugetari, primarii.

Conform cotidianului „Adevărul“, ministrul Dezvoltării Regionale a venit cu un mesaj-surpriză pentru primari la „Atelierele Viitorului“, conferință organizată de Partidul Social Democrat: lefuri mai mari și schimbarea sistemului de calculare a salariilor în funcție de numărul locuitorilor din comunele sau din orașele pe care le administrează. „Vreau ca salariile primarilor să fie mărite, pentru că de cel puțin zece ani se perpetuează o ipocrizie, că primarul se descurcă el, că fură. Cum e posibil să existe o asemenea explicație otrăvită? Toți cetățenii ar trebui să știe cu ce vă confruntați, care sunt riscurile la care vă expuneți. Sunt puțini oameni care știu câtă răspundere are un primar“, a spus vicepremierul, citat de „Adevărul”.

Bonusuri pe banii noștri

Conform aceleiași surse, promisiunile lui Dragnea nu s-au oprit aici: cu mai puțin de jumătate de an înainte de alegerile europarlamentare, vicepremierul începe să ungă mașinăria de partid și îi stimulează pe primari cu bonusuri consistente pentru absorbția de bani europeni. „Primarul care a generat un proiect nu ar trebui să aibă un bonus pentru acele activități? Eu, în 12 ani de activitate, am adus în Teleorman aproape un miliard de euro. Am vorbit cu domnul Teodorovici să modificăm legislația pentru ca un primar să primească, poate nu 75% în plus la salariu, pentru că nu trei sferturi din munca lui este pentru proiectele europene, dar un procent care să fie legat de muncă și timpul pe care îl dedică acelor proiecte“, a calculat Dragnea, care a omis un mic detaliu: bonusurile vor veni tot de la bugetul de stat, adică din banii contribuabililor.

Pe lângă salariul de bază, Dragnea intenționează să le ofere primarilor și alte suplimente financiare. În opinia vicepremierului PSD, primarii ar trebui să beneficieze și de un spor de vechime, având în vedere responsabilitățile pe care le au, dar și dacă reușesc să rămână în funcție mai multe mandate. „O instituție e condusă de primar, dar el nu ­be­neficiază de sporurile acordate funcționarilor. Primarul e la muncă luni, vineri, sâmbătă, duminică. Nu are dreptul la un spor de vechime?“, s-a întrebat retoric Dragnea, care a dat asigurări că toate măsurile privind salarizarea primarilor sunt cuprinse în proiectul care va modifica Legea administrației locale.

„Ne vor ajuta să câștigăm alegerile“

De altfel, Liviu Dragnea a ținut să sublinieze importanța primarilor în viața unui partid și la Consiliul Național al PSD, desfășurat sâmbătă la Sala Palatului. „Anul viitor vom avea două rânduri de alegeri importante. Sunt convins că primarii PSD ne vor ajuta să câștigăm alegerile europarlamentare și alegerile prezidențiale pentru PSD“, a spus Dragnea în fața celor peste 4.000 de social-democrați, printre care și majoritatea aleșilor PSD din teritoriu.

Nu este pentru prima dată când vicepremierul se arată grijuliu față de câștigurile primarilor. În luna septembrie, Victor Ponta și Liviu Dragnea au avut o întâlnire cu reprezentanții aleșilor locali, iar discuțiile s-au finalizat cu o promisiune fermă: majorări salariale începând cu 1 ­ia­nuarie 2014. „I-am solicitat premierului și a fost de acord să mărim salariile primarilor, pentru că există o responsabi­litate uriașă și nu este corelată cu nivelul de salarizare. Ideea proastă de acum mulți ani, când s-au gândit salariile primarilor și s-a spus să nu mai aibă nici alte drepturi este o idee foarte proastă, care încurajează corupția. Premierul a hotărât că vom rupe această cutumă greșită și, începând cu 1 ianuarie, veți avea salarii mai mari“, le comunicase Dragnea primarilor în urmă cu două luni.

Timișoreanul Robu, salariu de 8.000 de lei

La alegerile locale din primăvara anului 2012, au fost aleși 3.187 de primari în toată țara. Dintre aceștia, 102 sunt primari de municipiu, 217 de oraș și 2.861 primari de comună. Acestora li se adaugă primarul general al Capitalei și cei șase primari de sectoare din București.

Cifrele arată, însă, că primarii nu sunt nici pe de parte o categorie oropsită a sistemului bugetar. Cel mai mare salariu de primar din România îl are Nicolae Robu, primarul Timișoarei, care încasează lunar peste 8.000 de lei. Pe locul doi se situează Gheorghe Nichita, primarul Iașiului, care, cu un venit lunar de 7.850 de lei, îl depășește și pe președintele Traian Băsescu. Podiumul este completat de Dorin Florea, primarul democrat-liberal al municipiului Târgu Mureș, care câștigă 6.000 de lei pe lună, mai mult decât primarul Capitalei, Sorin Oprescu, care atinge 5.000 de lei.

Nici edilii orașelor mici nu stau rău la capitolul leafă. În județul lui Liviu Dragnea, primarul orașului Alexandria (50.000 de locuitori), Victor Drăgușin, câștigă mai mulți bani lunar (4.000 de lei) decât primarii de sector din București sau decât primarul orașului Cluj-Napoca, al doilea oraș din țară ca mărime.

Ultima categorie de primari, cei ai comunelor, sunt remunerați cu sume cuprinse între 3.000 și 3.500 de lei, în funcție de numărul de locuitori.

În județul Buzău, salariile primarilor celor două municipii – Buzău și Râmnicu Sărat – au fost, anul trecut, conform declarațiilor de avere postate pe site-urile instituțiilor pe care le conduc, următoarele: 6.025 lei lunar Constantin Boșcodeală (72.305 lei anual) și 2.900 lei lunar Viorel Hoban (34.795 lei anual).

Restul lumii mai așteaptă

Guvernul  a anunțat, ieri, înghețarea salariilor bugetarilor în anul 2014, având pregătită o ordonanță de urgență în acest sens. Excepție vor face profesorii debutanți, care vor primi o creștere de 10 procente, precum și medicii și farmaciștii rezidenți cu un salariu lunar brut mai mic de 3.000 lei, care vor primi o bursă de 670 lei pe lună. Măsura este justificată prin faptul că neaplicarea acesteia ar genera un impact suplimentar asupra asupra deficitului bugetului general consolidat de 4,6% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanțelor publice.

De asemenea, Executivul va amâna din nou, până la finele anului viitor, alocarea de cupoane sociale pentru educație, destinate preșcola­rilor din familii cu venituri mici, și nu va acorda nici anul viitor, așa cum era obligat prin lege, 500 euro pentru educația permanentă a fiecărui nou-născut. Amânat va fi, de asemenea și termenul de la care trebuie asigurată finanțarea de bază în învățământul preuniversitar particular și confesional acreditat.