Ofițerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, au extins cercetările în cauza privindu-l pe un buzoian în vârstă de 35 de ani, reținut pentru evaziune fiscală și au început urmărirea împotriva altor patru suspecți – o femeie de 38 de ani, un tânăr de 28 de ani și doi bărbați în vârstă de 37 de ani, toți din București – sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv complicitate
la evaziune fiscală.
La data de 14 noiembrie a.c., polițiști din cadrul IPJ Buzău – Serviciul de Investigare a Fraudelor, în baza autorizațiilor emise de Tribunalul Buzău, au efectuat trei percheziții pe raza municipiilor București și Buzău, la domiciliile suspecților.
Polițiștii au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor documente de evidență contabilă ale mai multor societăți implicate în cauză, iar trei suspecți au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.
Femeia în vârstă de 38 de ani și tânărul de 28 de ani sunt suspectați că, având complicitatea unuia dintre bărbații de 37 de ani, l-ar fi convins pe buzoianul de 35 de ani să înființeze o societate comercială în scopul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
În perioada 2012-2013, suspecții ar fi efectuat, astfel, achiziții intracomunitare de mărfuri alimentare și nealimentare de la diverși parteneri din Bulgaria, Polonia, Germania, Italia, Olanda și Grecia, în valoare totală de 7.309.915 lei, marfa fiind vândută către agenți economici de pe raza municipiului București fără a evidenția în contabilitatea societății operațiunile derulate.
Totodată, societatea în cauză ar fi funcționat la un sediu declarat fictiv, fără a avea angajați ori bunuri mobile sau imobile, iar suspecții ar fi declarat în decontul de TVA al firmei operațiuni comerciale fictive în valoare de 3.771.136 de lei derulate cu o societate comercială din Bulgaria, în scopul justificării în contabilitate a intrării mărfii și a diminuării obligației de plată privind TVA, rezultând astfel TVA colectată sustrasă de la plata către bugetul de stat.
Pe parcursul cercetărilor efectuate de polițiști, a rezultat că buzoianul în vârstă de 35 de ani nu ar fi avut angajate persoane în firma înființată în anul 2012 și nu ar fi deținut niciun fel de active circulante sau imobilizate.
Acesta este suspectat că, în schimbul unor sume de bani fără o proveniență sau justificare legală, trebuia să aplice unele semnături cu ocazia desigilării, de către organele vamale și Garda Financiară, a mărfii importată intracomunitar. Ulterior, marfa pleca la București, unde era valorificată în condiții necunoscute.
Valoarea totală a prejudiciului care ar fi fost produs de către suspecți a fost estimată la 1.914.766 de lei, din care 231.003 lei impozit pe profit și 1.683.763 de lei TVA.
La data de 30 octombrie a.c., polițiștii de investigare a fraudelor au luat măsura reținerii față de buzoianul în vârstă de 35 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, procurorul de caz dispunând ulterior măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, pentru o perioadă de 30 de zile.
În ziua de 14 noiembrie a.c., polițiștii i-au reținut, pentru 24 de ore, și pe suspecții în vârstă de 28 și 37 de ani, aceștia urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, cu propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței în vederea arestării.
Cercetările sunt continuate în vederea documentării tuturor aspectelor cauzei.