„Gogu“ show

Mihălcescu a stabilit soarta derby-ului din Superligă

Florin Mihălcescu a reușit una din cele mai bune partide în tricoul formației Viitorul Buzău. Fostul jucător al Gloriei Buzău a înscris nu mai puțin de patru goluri, chiar în cea mai dificilă partidă a anului pentru echipa sa. După dușul rece de la Sălcioara, trupa lui Lupu avea nevoie de victorie ca de aer. Ceea ce trebuia să fie derby-ul județului a fost de fapt un simplu meci de campionat pentru Viitorul Buzău, ­viceli­derul Superligii județene la fotbal. Fotbaliștii antrenați de Cristi Lupu s-au impus categoric în „marea confruntare“ cu Voința Lanuri, reușind o victorie care îi apropie pe Mihălcescu și Compania la doar un punct de liderul Voința Lanuri. „Gogu“ și-a deschis „recitalul“ în minutul 4. Aceasta avea să fie și unica reușită a primelor 45 de minute. Imediat după reluarea jocului, Iacob a înscris pentru 2 la 0. La nici două minute, oaspeții au revenit în joc grație reușitei lui Tofan. Mijlocașul formației Voința Lanuri a înscris superb din lovitură liberă, lăsându-l fără replică pe Alin Oprea, portarul buzoienilor. Lazăr este faultat în careu de Roman, care vede cartonașul roșu, iar Mihălcescu realizează „dubla“ de la punctul cu var (min. 67). Vârful Viitorului nu s-a mulțumit cu cele două goluri și, cu opt minute înainte de fluierul final, a reușit hattrick-ul. Tot decarul buzoian „a semnat“ și al cincilea gol al buzoienilor, în minutul 86.

Convocat la națională

Cele patru goluri reușite de Mihălcescu în meciul cu Voința Lanuri i-au adus decarului buzoian convocarea la echipa națională. Nu este vorba de trupa antrenată de Pițurcă, ci de echipa de minifotbal. Tehnicianul Cristi Lupu a glumit la sfârșitul jocului cu Voința Lanuri și i-a urat baftă vârfului său „sub tricolor“. Cu cele patru reușite din partida cu Voința Lanuri, Mihălcescu a ajuns la cota 13 în Superliga lu’ Coșconea. Cel mai prolific fotbalist al formației Locomotiva – Viitorul Buzău a mai înscris câte un gol în poarta echipelor Victoria Boboc, Spartac Zărnești, FC Puiești, Tricolorul Gălbinași și Viitorul Vernești, marcând câte o „dublă“ în întâlnirile cu Carpați Nehoiu și Petrolul Berca.

Lupu: „Nu a fost o victorie exagerată. Asta e adevărata valoarea a Viitorului!“

Cristi Lupu, tehnicianul echipei Locomotiva – Viitorul Buzău s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi și, în ciuda rezultatului înregistrat pe tabela de marcaj, a fost destul de ponderat în privința laudelor la adresa propriilor jucători: „A fost un joc specific de campionat, poate puțin peste nivelul Superligii. O victorie meritată a echipei noastre, poate pentru suporteri și presă o victorieexagerată, însă noi considerăm că aceasta este adevărata față a echipei noastre. Am demonstrat că înfrângerea de la Sălcioara a fost doar un episod pe care sperăm să nu îl mai repetăm pe viitor“.

Lăptoiu: „Am pierdut un joc. Nu este o tragedie“

În tabăra adversă, tehnicianul Tase Lăptoiu a declarat:  „Un joc de campionat, normal. Ne pune probleme suprafața sintetică. Am pierdut doar un joc, campionatul se joacă, mai sunt multe etape de jucat. Am avut câțiva jucători accidentați, însă nu consider că este o tragedie că am pierdut. Față de anul trecut, am pierdut câțiva jucători importanți, este vorba de 3 -4 fotbaliști care ne puteau ajuta. Avem avans de un punct, diferență pe care trebuie să o mărim în jocurile imediat următoare. Nu se simțim amenințați de faptul că Viitorul ne suflă în ceafă“.

PARTIDA ȘI DECLARAȚIILE CELOR DOI ANTRENORI POT FI URMĂRITE ÎN ÎNTREGIME VIDEO PE BUZĂUL-SPORTIV.RO

VIITORUL BUZĂU – VOINȚA LANURI: 5 – 1, (3 – 1)

Au marcat: Mihălcescu (min. 4, min. 67, min. 82 și min. 86) și Iacob/ Tofan (min. 60). Au arbitrat excelent: Adrian Vizireanu, ajutat la cele două tușe de Cătălin Guloiu și Constantin Laurențiu. Observator: Pompiliu Coșconea.

VIITORUL BUZĂU: Oprea – Porceanu, Nedelea, C. Pușcă, Ghisman – Lazăr, Mihălcescu, Nicola, M. Pușcă – Anghel și Iacob. Au mai jucat: Pâslaru, Chiorcău și Fundulea. Rezerve: Moisac și Ceaușel. Antrenor: Cristi Lupu. 

VOINȚA LANURI: Sava – Mănăilă, Stan, Sârbescu, Roman – Feraru, Tofan, Lazăr, Roșca – Ignat și Lică. Au mai jucat: Corcodel și Alin. Rezerve: Cireașă și Cristian Alexandru. Antrenor: Tase Lăptoiu.

Rezultate etapa a XII-a, Superliga de Buzău

Petrolul Berca – AS Săgeata: 1 – 4

Zărnești – Victoria Boboc: 4 – 0

Carpați Nehoiu – Metalul LPS Buzău: 0 – 2

FC Puiești – Pescărușul Luciu: 7 – 0

Gloria II Buzău – Olimpia Rm. Sărat: 0 – 3

Viitorul Buzău – Voința Lanuri: 5 – 1

Tricolorul Gălbinași – Recolta Sălcioara: 2 – 0

Steaua Săhăteni – Vii­torul Vernești: 1 – 4

Etapa următoare, a XIII-a din Superliga de Buzău

Viitorul Vernești – Petrolul Berca

Recolta Sălcioara – Steaua Săhăteni

Voința Lanuri – Trico­lorul Gălbinași

Olimpia Râmnicu Sărat – Viitorul Buzău

Pescărușul Luciu – Gloria II Buzău

Metalul Buzău – FC Puiești

Victoria Boboc – Carpați Nehoiu

AS Săgeata – Spartac Zărnești