Limuzina fostului Arhiepiscop Epifanie, vândută cu 35.000 de euro

Limuzina de lux a defunctului arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, ÎPS Epifanie Norocel, a fost vândută, în sfârșit. După două licitații eșuate, Mercedesul a fost cumpărat la prețul de 35.000 de euro, aproape de 3 ori mai puțin decât prețul de achiziție, de un bucureștean, o cunoștință a actualului arhiepiscop, Înalt Prea Sfințitul Ciprian, de când acesta slujea în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Noul arhiepiscop, Ciprian Câmpineanul, a decis să vândă limuzina Arhiepiscopiei imediat după ce fostul Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, Epifanie Norocel, a trecut la cele veșnice. Este vorba despre un autoturism Mercedes Benz, model S320, al cărui preț de catalog este de 90.000 de euro. Arhiepiscopia a organizat de atunci două licitații de vânzare a limuzinei, însă nimeni n-a părut interesat de mașina cu care s-a plimbat Epifanie Norocel. Când reprezentanții Arhiepiscopiei își pierduseră orice speranță, un cumpărător a oferit prețul corect.

Cumpărătorul limuzinei, interesat de mașinăși pentru căa aparținut unui înalt prelat, nici nu a mai stat pe gânduri în momentul în care a aflat că banii vor fi folosiți în scop social. De altfel, el a oferit, pentru Mercedesul model S 320, chiar mai mult decât s-a cerut, și decât valoarea stabilită de către experții din domeniul vînzărilor auto. Limuzina de lux avea 40.000 de kilometri la bord în momentul în care a fost scoasă la vânzare, pentru care s-a cerut nu mai puțin de 50.000 de euro. Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a organizat, în preajma sărbătorilor pascale, o primă licitație pentru vînzarea a trei autoturisme, printre care și o Dacia Logan și un Renault Clio.

Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, banii obținuți din vânzarea autoturismului vor fi  folosiți pentru amenajarea și dotarea unui azil de bătrâne de la Mănăstirea Rătești, care se va deschide pe 5 decembrie.