Cum văd parlamentarii USL de Buzău finanţarea judeţului prin bugetul de stat pe 2014

Niciun parlamentar de Buzău al Uniunii Social Liberale nu a făcut vreo solicitare pentru finaţarea reabilitării podului de la Vadu Paşii din bugetul de stat pe anul 2014, a declarat, vineri, pe parcursul unei conferinţe de presă, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda. Mai mult, susţine acesta, şansele realizării acestei investiţii pe parcursul anului viitor au scăzut odată cu preluarea podului în responsabilitatea Consiliului Judeţean.„Am înţeles de la parlamentarii USL că responsabilitatea şi-a asumat-o domnul preşedinte

al Consiliului Judeţean, care a trecut podul în patrimoniul său, ceea ce, din punctul meu de vedere, va limita drastic posibilitatea de a fi refăcut. Dacă ar fi rămas în comunitatea locală, la Vadu Paşii, s-ar fi putut face într-un program operaţional regional sau program de dezvoltare intercomunitară care putea primi finanţare în 2014”, a spus liderul democrat-liberal buzoian. Cezar Preda a mai afirmat că el a depus un amendament la proiectul Bugetului de stat pe anul 2014, amendament pe care speră să fie susţinut şi aleşii Uniunii Social Liberale. În plus, a mai spus deputatul Cezar Preda, „nu s-a definit niciun obieciv important care să fie finanţat de bugetul României în judeţul Buzău, toate prevederile sunt generale”.

Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2014, dar şi amendamentele pe care parlamentarii de Buzău ai Uniunii Social Liberale au avut ocazia să le depună sunt, fără îndoială, un bun barometru al interesului pe care aceştia îl acordă celor care, aproape cu un an în urmă, i-au trimis pe băncile Legislativului, respectiv cetăţenilor judeţului Buzău. De aceea, OPINIA le-a solicitat respectivilor parlamentari să răspundă la întrebarea “Cum aţi văzut finanţarea judeţului Buzău pentru anul viitor, prin prisma proiectului Legii bugetului de stat pe 2014?”. În cele ce urmează, vă prezentăm opiniile celor care au avut bunăvoinţa să ne răspundă, lăsând cititorilor plăcerea să tragă singuri concluziile ce se impun.

Deputatul PSD Marcel Ciolacu: “Stai uşor, că nu-s trecute toate. Amendamente poate toată lumea depune, dar nu trece niciunul, nu o să fie amendamente care or să treacă, nici de la Comisia de administraţie, nici de la Comisia de buget. Vor fi proiectele care se vor negocia cu Ministerul Dezvotării. Adevărat, prioritatea noastră a rămas podul de la Vadu Paşii, să vedem acum cum îl putem finanţa, fiind trecut la Consiliul Judeţean”.

Deputatul PNL Erland Cocei: “Pentru început, aş vrea să menţionez că orice buget îşi propune anumite obiective. Aş sublinia că, în 2013, obiectivele bugetului au fost atinse, şi aş enumera aici faptul că au fost plătite arieratele în Sănătate şi în administraţia locală, în sumă de aproape 3,5 miliarde lei, salariile bugetarilor au crescut, a crescut salariul minim, de asemenea, pentru prima dată în ultimii ani, au crescut pensiile. Revenind la bugetul pe 2014, vorbim despre o creştere economică de 2,2%, de un deficit bugetar de 2,2% din PIB, investiţii de 7% din PIB, care înseamnă aproximativ 40 miliarde lei, şi o inflaţie de 2,4. Ne propunem creşterea salariului minim în două etape, de la 850 lei la 900 de la 1 iulie, de asemenea creşterea pensiilor cu 3,75%, creşterea salariilor profesorilor debutanţi cu 10% din salariul respectiv şi acordarea unei burse medicilor rezidenţi, de 670 lei, şi reducerea CAS cu 5 la sută, începând cu 1 iulie. Pentru judeţul nostru, ar fi de remarcat suma care se primeşte pentru finanţarea cheltuielilor cu drumurile judeţene şi comunale, cu aproximativ 13 milioane lei, reprezintă locul şapte într-un clasament pe ţară. Pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţului se primesc aproximativ 48 milioane lei, iar pentru aceleşi cheltuieli, la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor, se primeşte aproximativ 247,5 milioane lei”.

Deputatul PSD Marian Ghiveciu: “Cred că cel mai bine aş putea să comentez bugetul Ministerului Agriculturii. Ieri s-a reuşit să se treacă în Comisia pentru agricultură un amendament pe care l-am făcut eu, împreună cu colegul meu deputat Steriu, privind majorarea bugetului Agriculturii. Fostul ministru Tabără, în anul 2011, a dat o ordonanţă de guvern, prin care solicitanţii ajutorului de sprijin pe suprafaţă – mă refer aici la fermierii din toată ţara – trebuiau să dea o declaraţie pe proprie răspundere că nu au datorii la autorităţile locale. După care, Curtea de Conturi a mers în control, a văzut că unii dintre fermieri au avut datorii, şi toţi banii pe care i-au încasat de la APIA au fost returnaţi. Ieri am reuşit să îndreptăm această eroare şi toţi fermierii din toată ţara, 10.000 la număr, vor primi sumele respective. Iar bugetul pe agricultură este mai mare cu aproape 8% faţă de anul trecut. Anul 2014 va aduce noi investiţii în judeţul Buzău. Şi aici mă refer la infrastructură, lucări de asfaltare a drumurilor locale din mediul rural, reţele de alimentare cu apă, reţele de canalizare”.

Deputatul PNL Titi Holban: “Prin proiectul de buget, USL îşi propune să continue măsurile economice de care să beneficieze cetăţenii români, avand în vedere faptul că, în 2013, ne-am ţinut de cuvânt şi am respectat promisiunile asumate. Pentru anul viitor, a fost construit un buget care promovează un model de creştere echilibrată, care asigură repararea tuturor nedreptăţilor sociale care au avut loc în perioada 2009-2011. Actualul buget schimbă modelul economic pe care ţara noastră l-a avut în perioada guvernării PDL, care avea la bază austeritatea şi tăierile de la populaţie. În acest an, am reuşit creşterea salariului minim cu 15%, măsură de care au beneficiat sute de mii de români. De asemenea, ne-am ţinut de cuvânt şi am crescut salariile bugetarilor cu 15%, ceea ce a dus la o majorare a veniturilor pentru peste un milion de angajaţi din sistemul bugetar. O noutate pentru politica economică din România din ultimii ani o reprezintă creşterea pensiilor, măsură al cărei impact a fost resimţit de peste 5 milioane de cetăţeni. Dacă, în 2013, am reuşit să creştem nivelul economic al României şi să instituim un echilibru între creşterea economică şi dreptatea socială, pentru 2014 ne-am propus să mergem mai departe cu măsurile economice de care să beneficieze românii. Astfel, din bugetul pentru anul viitor, 47,7 miliarde de lei sunt atribuite pentru salarii, 52 de miliarde pentru pensii, iar 20 de miliarde pentru plăţi de asistenţă socială. De asemenea, anul viitor va avea loc şi creşterea salariului minim la 900 de lei, ceea ce va aduce beneficii pentru aproximativ 1 milion de salariaţi. Creşterea economică din 2013 ne permite să majorăm salariul minim cu 12,5%, pensiile cu 3,76% şi venitul minim garantat cu 5%. Totodată, sunt prevazute resursele necesare atât pentru finanţarea suplimentară a unor domenii de importanţă strategică, precum Educaţia şi Sănătatea, cât şi pentru majorările salariale şi creşterile pensii pe care le-am promis, 10% pentru cadrele didactice cu vechime mai mică de 6 ani şi o bursă de 670 de lei pentru medicii rezidenţi şi farmacişti. Unul  marile câştiguri ale bugetului pe 2014 este creşterea sumelor alocate pentru investiţii, care vor ajunge la 6% din PIB, în cuantum de 40 miliarde lei. Totodată, mediul de afaceri se va dinamiza şi mai mult, ca urmare a accelerării absorbţiei fondurilor europene, menţinerii cotei unice şi reducerii CAS”.

Deputatul PSD Adrian Mocanu: “Bugetul pe anul 2014 este, fără îndoială, unul care vizează creşterea economică. Acesta este aspectul pe care l-aş remarca în primul rând, atunci când vine vorba despre construcţia bugetară. Cabinetul Victor Ponta a avut în vedere, în sensul stimulării creşterii economice, creşterea investiţiilor publice – mai ales în ceea ce priveşte cofinanţarea fondurilor europene -, stimularea mediului de afaceri, prin scheme de garanţii de stat şi ajutoare de stat destinate în special IMM-urilor, creşterea suportului acordat producătorilor agricoli, reducerea CAS, prognozată în semestrul II al anului 2014, menţinerea cotei unice, menţinerea TVA-ului redus la pâine şi analizarea oportunităţii extinderii acestei măsuri la alte produse. Apreciez în mod deosebit faptul că în 2014 avem 40 de miliarde de lei pentru investiţii, adică aproximativ 6% din PIB. Aceasta demonstreaza că nu numai că nu am tăiat banii de la investiţii, aşa cum au afirmat unii, ci, mai mult, a fost alocată cea mai mare sumă pentru investiţii de pâna acum. O altă notă specifică a bugetului pe 2014 este sporirea măsurilor de asigurare a protecţiei sociale, o marcă recunoscută a social-democraţiei. Astfel, vorbim despre creşterea salariului minim cu 12,5%, creşterea pensiilor cu 3,76% şi creşterea venitului minim garantat cu 5%. Prioritizarea investiţiilor publice şi continuarea consolidării fiscale, prin stabilirea deficitului la 2,2% faţă de 2,6% sunt, iarăşi, chestiuni de apreciat la noul buget. Două elemente de forţă ale noului buget, care respectă şi spiritul dezbaterilor din Comisia de Buget-Finanţe şi Bănci a Camerei Deputaţilor sunt alocările bugetare către Sănătate şi către Educaţie. La Sănătate, avem în proiecţia bugetară pe 2014 o creştere de peste 30 de miliarde de lei. Pe lângă bursa neimpozabilă de 150 de euro acordată lunar pentru medicii şi farmaciştii rezidenţi, ţin să remarc faptul că Ministerul Sănătăţii a primit cu 2,5 miliarde de lei mai mult decât în 2013, de la 5,2 la 7,8 miliarde. De asemenea, CNAS are un buget mai mare decât în 2013. Bugetul creşte şi pentru Educaţie, ţinând cont de măsurile prin care s-a hotărât creşterea cu 10% a salariilor profesorilor debutanţi, preparatorilor şi asistenţilor universitari. Este esenţial că, pentru vasta majoritate a contributorilor la bugetul de stat, nu cresc taxele şi impozitele, România rămânând ţara cu cel mai mic grad de povară fiscală din Uniunea Europeanăa.   Dimpotrivă, cine citeşte cu atenţie şi cu bunţ-credinţă  proiectul de buget, îşi dă seama rapid că există acolo măsuri de creştere a veniturilor persoanelor afectate de criză, repararea anumitor nedreptăţi sociale şi de intărire a disciplinei bugetare. În final, doresc să fac câteva precizări în legătură cu intenţia anunţată de preşedintele Băsescu, aceea de respingere a bugetului. Nu aş dori ca vederile politice ale preşedintelului ţării să blocheze indexarea pensiilor, creşterea salariilor, stoparea investiţiilor şi să genereze probleme extrem de dificile în raporturile pe care România le are cu FMI şi cu Banca Mondiala. Adoptarea noului buget este un aspect extrem de important, partenerii noştri se aşteaptă la seriozitate din partea României, iar lipsa de responsabilitate ne poate aduce prejudicii enorme”.

Senatorul PSD Victor Mocanu: “La ora actuală nu pot să spun care sunt investiţiile, pentru că ele încă nu s-au dezbătut, nu s-a clarificat, nici în comisii nu s-a încheiat dezbaterea; urmează ca după dezbaterea din toate comisiile parlamentare să se treacă la dezbaterea din Comisia de buget-finanţe, care va face un raport ce va fi suspus dezbaterii plenului celor două camere reunite ale Parlamentului”.

Deputatul UNPR Eugen Nicolicea: Bugetul de stat, în momentul de faţă, este un buget de austeritate după cum ştiţi, este primul buget după majorările acelea de pensii şi de salarii. Evident că relansarea economică începe după acest an. O guvernare nu se realizează într-un singur an, ea are un plan de dezvoltare pe o perioadă mai îndelungată. După părerea mea, în momentul de faţă bugetul nu este aşa cum ne-am fi dorit, dar relensarea judeţelor se face în anul următor”.

Deputatul PNL George Scutaru: Filozofia bugetară se bazează pe creşterea sumelor alocate Ministerului Dezvoltării. Nu sunt prevăzute obiective pentru judeţul Buzău, dar faptul că, de la 600 milioane, cât au fost alocate Ministerului Dezvoltării în 2013, în 2014 suma alocată este de 2,8 miliarde, aceasta reprezintă o creştere substanţială. Chiar dacă anul acesta a fost cu probleme, s-a reuşit alocarea celor cinci milioane pentru Maternitate.Eu sunt convins că guvernul USL, împreună cu preşedinţii de consilii judeţene şi cu Ministerul Dezvoltării vor asigura dezvoltarea în continuare a judeţului Buzău. Pentru mine aceasta înseamnă infrastructură, şi imediat ce va fi adpotat bugetul vor începe discuţii privind sumele ce vor fi alocate CNADNR pe 2014. Cu siguranţă, şi podul de la Cislău va fi finanţat, dar şi repararea şi aducerea viaductului de la Teherău într-o stare propice circulaţiei”.