Predoiu şi Falcă s-au duelat, ieri, în moţiuni, la Buzău

Peste 300 de membri ai PDL Buzău au participat, marţi seară, la Consiliul de Coordonare Judeţean, convocat pentru a da ocazia prim-vicepreşedintelui PDL Cătălin Predoiu şi primarului Aradului, Gheorghe Falcă, să-şi prezinte moţiunile prin care îşi susţin candidaturile la nominalizarea partidului pentru alegerile prezidenţiale din anul 2014. De altfel, sâmbătă, democrat-liberlii buzoieni vor vota, alături de toţi membrii PDL din Regiunea de Sud-Est, pentru a-şi exprima preferinţa pentru unul dintre cei doi candidaţi.

În deschiderea lucrărilor, preşedintele organizaţiei judeţene PDL,

Peste 300 de membri ai PDL Buzău au participat, marţi seară, la Consiliul de Coordonare Judeţean, convocat pentru a da ocazia prim-vicepreşedintelui PDL Cătălin Predoiu şi primarului Aradului, Gheorghe Falcă, să-şi prezinte moţiunile prin care îşi susţin candidaturile la nominalizarea partidului pentru alegerile prezidenţiale din anul 2014. De altfel, sâmbătă, democrat-liberlii buzoieni vor vota, alături de toţi membrii PDL din Regiunea de Sud-Est, pentru a-şi eprima preferinţa pentru unul dintre cei doi candidaţi.

În deschiderea lucrărilor, preşedintele organizaţiei judeţene PDL, deputatul Cezar Preda, vicepreşedinte al partidului responsabil pentru Regiunea de Sud-est, a punctat semnificaţia momentului: „Aceste alegeri interne, care se organizează pentru prima oară în România, sunt o dovadă a unui exerciţiu democratic, care sperăm din tot sufletul, să ne aducă bucurie. Sunt doi colegi ai noştri care se confruntă, colegial, pentru cel care va fi prezidenţiabilul Partidului Democrat Liberal, fiecare cu viziunea sa despre România, despre partid, despre politica partidelor din România”, a spus Cezar Preda.

Dezbaterile celor două moţiuni s-a desfăşurat la Buzău în „stil american”, beneficiind şi de prestaţia unui moderator neutru din toate punctele de vedere, în persoana realizatorului de emisiuni la TV Sud-Est, Călin Gheţu.

„Am intrat în această campanie dintr-un sentiment de responsbilitate faţă de ţara mea, faţă de toţi cei care vor o Românie altfel, o ţară prosperă şi normală, ai cărei cetăţeni să-şi regăsească demnitatea şi optimismul, pe fondul securităţii locurilor de muncă şi al oportunităţilor anteprenoriale care să le recompenseze munca. Am intrat în această competiţie pentru că pot fi un bun preşedinte. România se poate schimba în bine, dar pentru aceasta trebuie condusă responsabil, cu echilibru şi înţelepciune, dar mai ales determinare, determinarea că România poate oferi cetăţenilor săi un standard european de viaţă”, a spus prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.

La rândul său, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, le-a spus democrat-liberalilor buzoieni că un proiect pentru România nu poate fi gândit altfel decât în interiorul Dreptei unificate: „După aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană, România are nevoie de un nou proiect, mult mai profund asumat intern, de un proiect popular. Acest plan de reconstrucţie a României nu pate fi elaborat decât de dreapta românească, pentru că doar pricipiile Dreptei pot să recroiască un stat care acum este risipitor, ineficient, şi, sub guvernarea Stângii, chiar abuziv. Iar pentru ca acest plan să aibă succes, este nevoie ca el să fie propus de către Dreapta unificată. Dar, înainte de a propune naţiunii acest nou proiect ambiţios, trebuie ca, mai întâi, în calitatea noastră de oameni de dreapta, de membri ai Partidului Democrat Liberal, să redevenim mândri de apartenenţa noastră. Trebuie să avem curajul de a reafirma superioritatea morală a valorilor noatre faţă de ideile Stângii”.

          După prezentarea moţiunilor propriu-zise, Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă au răspuns unui set de întrebări adresate de moderatorul Călin Gheţu, dar şi de către democrat-liberalii buzoieni prezenţi în sală.

Principalele idei desprinse din răspunsurile la aceste întrebări, dar şi de la conferinţa de presă ce s-a desfăşurat după încheierea lucrărilor Consiliului de Coordonare Judeţean al PDL Buzău le veţi putea citi în ediţia print de mâine a cotidianului OPINIA.