În urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al I.P.J. Buzău a fost începută urmărirea penală împotriva a trei bărbați – doi din comuna Săpoca, în vârstă de 33 și 28 de ani, iar unul din Buzău, în vârstă de 38 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii.
Cei în cauză ar fi efectuat activități de transport persoane pe DJ 203 K, traseul Buzău
– Cernătești – retur, fără a îndeplini condițiile prevăzute de Legea nr. 38/2003, ce reglementează activitățile de acest tip.
Tânărul în vârstă de 28 de ani a fost identificat ultima dată în trafic în ziua de 9 noiembrie, de un echipaj al Serviciului Rutier care acționa pe DJ 203K, pe raza comunei Mărăcineni, iar în urma testării efectuată cu aparatul „Drager” s-a constatat că se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Împotriva lui a fost luată măsura sancționării contravenționale cu puncte-amendă și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier continuă cercetările în cazul celor trei „taximetriști”, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.