Asistăm de câteva zile la un nou conflict între președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta. Miza, una falsă de altfel, este acciza de 7 eurocenți care va fi aplicată prețurilor carburanților, ceea ce va duce la o scumpire, reală de data aceasta, de aproximativ 8%.
Dincolo de toate consecințele care se vor răsfrânge din nou asupra bunăstării românilor, a profitabilității mediului de afaceri și, în general, asupra competitivității României, noul conflict are de fapt în substrat atât plata unor polițe mai vechi, cât și pregătirile pentru anului electoral 2014.
Pe de o parte, Guvernul, și-a rezervat în buget bani pentru primăriile dlui Dragnea, pentru a le cointeresa în viitoarele acțiuni propagandistic
ale USL. „Pierderea” este compensată de atragerea veniturilor obținute din supra-taxarea carburanților cu cei 7 eurocenți pe litru. La vedere, destinația fondurilor poartă și un titlu generos: „fonduri pentru proiecte guvernamentale”. Dar manipularea (sau mai bine bătaia de joc la adresa populației) atinge astfel un nou maxim. Pentru investiții economice viabile un Guvern are la îndemână cel puțin două instrumente: fondurile europene și banii investitorilor privați. Dar nu este interesat de aceste două pârghii, pentru că, de fapt, nu are niciun proiect. Are doar o foame nestăvilită de bani pentru pregătirea alegerilor. Restul, este un imens neadevăr. Inclusiv declarațiile ministrului de Finanțe care, culmea tupeului, spune că, de fapt, creșterea prețului la carburanți este necesară, pentru că produce inflație și ajută creșterea economică. Cu alte cuvinte, ar trebui chiar să le mulțimim usl-iștilor că ne scumpesc viața! Nu intrăm în amănuntele teoriei economice privind legătura dintre deflație (scăderea prețurilor) și recesiune, pentru că este insuficient demonstrată, dar elucubrațiile dlui Voinea nu arată decât disprețul Guvernului la adresa unui popor, pe care îl minte la nesfârșit. Mai mult decât atât, chiar dl Ponta a găsit un argument abracadabrant pentru introducerea accizei: prețul petrolului va scădea, iar scumpirile nu vor influența bugetul personal al românilor. Dacă premierul s-a hotărât să joace rolul „mamei Omida” este doar opțiunea sa. Eventual, ar putea să-și parieze pe o asemenea prognoză doar proprii săi banii, nu pe cei ai unei țări întregi.
Însă lipsit de orice viziune de dezvoltare, cu excepția evidentă a celei personale, premierului îi este mult mai la îndemână să crească fiscalitatea decât să stopeze corupția sau să elimine pierderile societăților de stat, de genul CFR Marfă.
De cealaltă parte, președintele Traian Băsescu are aceeași miză, popularitatea prin populism. Tot discursul său în ceea ce privește respingerea accizei de 7 eurocenți este plasat în jurul „eu-lui”. Un „EU – Traian Băsescu” și nu un „EU – președintele”. „Am vrut să vă motivez de ce nu semnez Memorandumul (… ) I-am avertizat demult să reia negocierile cu Fondul, am atenționat Guvernul, am atenționat Parlamentul: nu semnez acest memorandum”.
Dacă șeful statului ar fi trebuit să ia o decizie imparțială în ceea ce privește acciza de 7 eurocenți ar fi trebuit să se opună în egală măsură și creșterii unor salarii, și majorării venitului minim. Teoretic, sunt la fel de nocive pentru buget. Practic, dăunează popularității.
Teribila acciză este stipulată și în acordul cu FMI. O respingere a acestei măsuri duce implicit la nesemnarea Memorandumului, documentul care parafează a treia înțelegere post-criză cu instituția financiară internațională. Bine-nțeles, dl Ponta nu a întârziat să prezinte situația drept una apocaliptică: nu vom avea acord, nu vom avea buget.
Nu este prima dată când cei care ne conduc intră într-un joc al adversităților personale. Investitorii sunt deja obișnuiți, iar FMI este dispus să accepte o amânare. Dar românii? Se vor lăsa din nou atrași în jocurile Puterii? Situația este confuză în acest moment. Nici pe departe nu putem vorbi de învingători. Ci doar de învinși. Cetățeanul simplu, plătitor corect de taxe și impozite, și însăși ideea de democrație. Suntem aproape de Noul An și, din păcate, nici în cel care se va încheia curând nu s-a găsit un tratament eficient. România rămâne încă statul bolnav din Estul Europei.