Controale sporite la porcul de Crăciun în abatoare, supermarket–uri și piețe

În perioada sărbătorilor de iarnă, când în mod tradițional comercializarea și consumul unor cantități de alimente de origine animală crește consi­derabil, este necesară intensificarea acțiunilor de supraveghere și control pentru verificarea respectării condițiilor de igienă, motiv pentru care sunt necesare măsuri suplimentare concentrate asupra modului în care se produce, depozitează, transportă și valorifică carnea de porc destinată consumului uman, precum și alte produse de origine animală.

Având în vedere că apropierea sărbătorilor de iarnă va conduce implicit la o creștere a potențialelor pericole pentru sănătatea consumatorilor, D.S.V.S.A. Buzău va intensifica controalele la obiectivele ce desfășoară activități supuse controlului sa­nitar veterinar. Acțiunile de control se vor desfășura în târgurile de animale, piețele agroalimentare, unitățile de abatorizare, procesare, depo­zitare și comercializare a produselor alimentare de origine animală și non-animală (carmangerii, măcelării, magazine alimentare, supermarketuri, hypermarketuri etc.), precum și în unitățile de alimentație publică, de tipul restaurantelor, cantinelor, bufetelor etc.,  fiind urmărite în principal următoarele aspecte :

• condițiile generale și specifice de igienă necesare a fi respectate în unitățile de producție (abatoare, fabrici de procesare etc.) pe întreg ,,lanțul alimentar” de la aprovizionarea cu materii prime până la procesarea, depozitarea, livrarea, transportul și comercializarea directă către consumator a produselor finite;

• condițiile sanitare ­ve­terinare de funcționare a unităților care comercializează produse de origine animală, care au fost autorizate/înregistrate sanitar veterinar, precum și a mijloacelor de transport al produselor de origine animală;

• condițiile de depozitare a produselor de origine animală;

• proveniența alimentelor de origine animală sau care conțin produse de origine animală, a modului în care sunt manipulate și expuse la vânzare; prezența, după caz, a ­vi­trinelor frigorifice care să mențină o temperatură ­co­respunzătoare și care să evite contaminarea produselor;

• cerințele referitoare la marcarea cărnii și identificarea produselor de origine animală, în special prezența mărcii de sănătate pe carcasele, semicarcasele și sferturile de caracase provenite de la porcine și existența, după caz, a certificatului de sănătate pentru carne;

• cerințele referitoare la marcarea produselor de ­ori­gine animală;

• cerințele referitoare la etichetarea produselor de origine animală;

• condițiile de funcționare a unităților înregistrate sanitar veterinar din sectorul alimentației publice, a pensiunilor agroturistice, unde se vor organiza mese festive, precum și a piețelor agroalimentare în care se ­co­mercializează produse de origine animală;

• interzicerea tăierii animalelor în scopul comercializării cărnii sau a produselor rezultate pentru consum public, în alte locuri sau spații, decât cele auto­rizate sanitar veterinar;

• interzicerea comerciali­zării produselor de origine

animală în alte locuri decât cele autorizate/ înregistrate sanitar veterinar;

• aplicarea dispozițiilor privind condițiile sanitar-veterinare care trebuie respectate la mișcarea suinelor vii pe teritoriul României.

Toate aceste activități vor fi concentrate în vederea verificării modului în care

operatorii economici respectă cerințele prevăzute de legislația specifică în vigoare precum și orice alte aspecte din aria de competență care in final să conducă  la un comerț civilizat și sigur sub aspect sanitar veterinar și pentru ­si­guranța alimentelor.

,,Inspectorii D.S.V.S.A. Buzău vor manifesta toleranță zero față de neconformitățile constatate, în funcție de ­gra­vitatea, caracterul și consecințele acestora, măsurile care pot fi luate pot ajunge de la sancționarea contraven­țională până la suspendarea temporară a activității sau în cazurile cele mai grave la interzicerea activității, și sesizarea si a altor instituții abilitate ale statului  în efectuarea de cercetări specifice altele decât cele sanitare veterinare”, se arată într-un comunicat al D.S.V.S.A. Buzău.

Tariful pentru un examen trichineloscopic, neschimbat

În acest an examenul trichineloscopic pentru porcii sacrificați pentru consum familial va fi asigurat de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău , în toate cele 3 Circumscripții Sanitare ­Ve­terinare și pentru Siguranța Alimentelor de pe raza municipiului Buzău respectiv Piața centrală, Piața Crâng și Piața Micro 5, precum și la Circumscripția Sanitară ­Ve­terinară și pentru Siguranța Alimentelor de la Piața Rm. Sărat, toate funcționând în perioada 15.12.2013 – 24.12.2013 după programul 08.00 – 18.00. Tariful pentru efectuarea unui examen trichineloscopic a rămas neschimbat față de anul trecut, respectiv 11,16 ron/probă.