Despre compost și compostare

50% din deșeurile provenite din gospodăriile noastre sunt resturi alimentare și vegetale. Am văzut că acestea sunt bio-degra­dabile, adică pot fi descompuse de microorganisme vii (bacterii, ciuperci, alge). Atunci când descompunerea se face în contact cu aerul (proces aerob), rezultatul descompunerii este compostul.

Compostul este o substanță bogată în humus (elemente organice simple pe care plantele le pot asimila) și în săruri minerale. Aceasta înseamnă că poate fi folosit pentru grădini, agricultură, spații verzi și glastra noastră de flori.

De ce este atâte de imporatnt? Din două motive: compostarea este o metodă de reciclare, deci de valorificare a deșeurilor. Imaginați-vă că am composta toate deșeurile biodegradabile, caz în care am reduce cu 50% cantitățile de deșeuri duse la groapa de gunoi. Astfel, am îndeplini imediat obligațiile impuse de legislația Uniunii Europene; dacă mai adăugăm și celelalte materiale reciclabile – plasticul, metalele etc – atunci nu ar mai ajunge la depozitul de deșeuri decât foarte puține deșeuri.

Al doilea motiv este că selectarea separată a biodeșeurilor permite creșterea cu 20-30% a cantităților de deșeuri reciclabile (platic, hârtie, textile) și a calității lor. Aceasta înseamnă și mai puține deșeuri duse la groapa de gunoi!

Chiar și la orașe, fosrte mulți oameni trăiesc în case. Iar compostul poate fi făcut acasă, în curte, în grădină, și chiar în balcon, în compostiere individuale. Pentru cei care locuiesc la bloc, biodeșeul colectat separat poate fi dus către instalații de compostare, iar compostul obținut aici poate fi apoi vândut.

Cred că ați înțeles imediat al treilea motiv important: banii! Colectarea selectivă și compostarea înseamnă mai puține catități transportate și eliminate și, deci, costuri mai mici pentru toată lumea!

Campanie a SC INTERSEMAT SRL în colaborare cu Primăria Buzău, cu scopul educării populației în sprijinul colectării selective a ambalajelor.