Cristi Bîgiu supune la vot proiectul pentru management privat la Spitalul Județean

Noi schimbări la Spitalul Județean Buzău. După numirea ca director interimar a medicului Cosmin Ursăchescu, spitalul buzoian ar putea avea în curând o nouă conducere. Asta dacă mâine proiectul de hotărâre prin care președintele Consiliului Județean Cristi Bîgiu vrea management privat la Spitalul Județean va obține votul majorității consilierilor. Altfel spus, spitalul buzoian ar putea fi condus de către o firmă, care, cel mai probabil, își va alege singură managerul.

Consiliul de Administrație al Spitalului Județean, cu sprijinul direcțiilor de specialitate din aparatul propriu al Consi­liului Județean ar organiza licitație publică pentru selecția managerului–persoană juridică care să asigure managementul unității până cel mai târziu mai 2014.

„Consider că un management privat ar constitui o oportunitate pentru îmbună­tățirea activității celei mai mari unități medicale din județ, în condițiile în care asumarea unei astfel de responsabilități este relativ redusă ca opțiune la nivel de persoană fizică. Proiectul de hotărâre a fost inițiat în considerarea unei necesități obiective de eficientizare a actului managerial al Spitalului Județean de Urgență Buzău care să se răsfrângă în mod benefic asupra activității medicale și funcționale”, consideră președintele CJ Buzău, Cristinel Bîgiu.