Centrul Cultural “Alexandru Marghiloman”, pus la dispoziția buzoienilor la începutului lui 2014

Începută cu întârziere, reabilitarea cu fonduri europene nerambursabilea Comple­xului Alexandru Mar­ghi­loman a reuşit să reintre în grafic graţie muncii susţi­nute, iar lucrările au ajuns la final. În ultima ședință a Consiliului Local Municipal Buzău a fost aprobată înființarea, începând cu 1 ianuarie 2014, a Centrului Cultural ˝Alexandru Marghiloman˝ ce va funcționa în Vila Albatros și Regulamentul de Organizare

și Funcționare al Centrului Cultural. În perioada 6-24 ianuarie 2014 se va organiza și desfășura procesul de selecție în vederea numirii directorului-manager.

Potrivit Regulamentului de funcționare, Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” al Municipiului Buzău iniţiază şi desfăşoară programe în domeniul educaţiei permanente, a culturii tradiţionale, pentru promovarea valorilor culturale şi artistice naţionale, în scopul atragerii locuitorilor municipiului Buzău la activităţi culturale şi formaţionale, de tipul audiţiilor, lecturii, divertismentului, stimulării interesului pentru ştiinţă, muzică, arte plastice etc, urmărind, printre altele, promovarea în cadrul membrilor comunităţii locale, cu deosebire în rândul tinerilor, a valorilor culturale, morale, estetice, artistice şi tehnice româneşti şi universale, elaborarea şi implementarea unor programe şi proiecte specific educaţiei permanente, stimularea prin activităţi specifice a creativităţii tinerilor,  conservarea şi promovarea tradiţiilor locale, precum și crearea unui puternic nucleu publicistic, capabil să contribuie la promovarea valorilor culturale  locale, a municipiului Buzău, în ansamblul lui.

Pentru realizarea scopului şi a obiectivelor propuse, la parterul  şi etajul centrului cultural, în zona centrală  a Vilei Albatros,  se propune organizarea unui “ateneu popular”, aflat  la dispoziţia cetăţenilor municipiului Buzău. În spaţiile alocate  ateneului vor fi găzduite activităţile culturale proprii, precum  şi cele iniţiate de Primăria municipiului, ca şi manifestările desfăşurate în parteneriat cu alte instituţii culturale, în categoria acţiunilor preconizate a se derula aici intrând:  audiţiile muzicale, lansările de carte, expoziţiile cu tematică diversă, conferinţele etc. La etaj va funcţiona  o bibliotecă publică cu sală de lectură , sală de împrumut carte, mijloace  audio-video şi lectură în parc (mijloace de informare împrumutate pentru câteva ore). Un spaţiu este prevăzut  la parter pentru  prezentarea unor materiale video, de tipul filmelor experimentale – sală de audiţii, foyer, sală de expoziții – iar  la etaj o sală de expoziţii itinerante, sală de proiecţii, sălile de împrumut, respectiv, de lectură, ale  bibliotecii.

În spaţiul amenajat la subsolul Centrului Cultural „Alexandru Marghiloman”  se va organiza un cenaclu literar, avându-se în atenţie modul în care cel care dă numele acestei instituţii a sprijinit şi promovat cultura scrisă, cartea,  în general.

Manifestările culturale iniţiate şi organizate în spaţiile interioare ale Centrului Cultural „Alexandru Marghiloman” nu se adresează, în acelaşi timp, unui număr mare de persoane, grupurile ţintă numărând între 20 – 60 de oameni.

Conducerea Centrului Cultural “Alexandru Marghiloman” se asigură de către un director-manager numit prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Buzău, în baza unei selecţii prealabile. În termen de 60 de zile de la data numirii, directorul-manager, va elabora şi prezenta spre aprobare consiliului local un plan de management care va cuprinde programele şi proiectele minime pe care acesta se angajează să le realizeze în vederea atingerii scopului şi obiectivelor stabilite.