CSM a decis: Procedura de informare despre mediere rămâne în competența mediatorului

La finalul anului trecut, Consiliul Superior al Magistraturii a luat în discuție, aspecte legate de desfășurarea activității de mediere și a decis, prin minuta din 2 decembrie, că “„procedura de informare, finalizată prin certificatul de informare, trebuie să rămână în competența mediatorului, magistratul urmând să informeze părțile doar cu privire la existența procedurii alternative,

îndrumându-le către mediator pentru realizarea tuturor etapelor de mediere (inclusiv, deci, procedura de informare astfel cum este reglementată în legea specială)”.

Discuțiile au avut loc după ce, în randul magistraților au existat opinii diferite legate de aplicarea procedurii alternative, respectiv îndrumarea justițiabilului către mediator. Astfel, în minuta amintită, CSM a decis că magistratul are îndatorirea de a informa părțile cu privire la existența medierii ca procedură alternativă procesului judiciar și le va îndruma către mediator (conform art. 2 alin.1 ind.3 coroborat cu art. 6 Legea 192/2006 și art. 21 C.proc.civ). Tot în același document se indică și că mediatorul este cel care urmează a realiza toate etapele de mediere, inclusiv procedura de informare finalizată prin certificatul de informare privind medierea (art. 2 alin 1 ind.1 din Legea medierii).