Încăpățânarea milițienească a forțelor de ordine care nu au permis autoturismului în care se afla Înalt Prea-Sfințitul Arhiepiscop Ciprian să coboare până la punctul final al pelerinajului de Bobotează – acolo unde urmau să fie sfințite apele Buzăului, dar să se și dea startul competiției recuperării crucii din râu – nu a fost singura, și nici cea mai mare, gafă a ceremonialului
religios de luni.
Spunem acest lucru întrucât, încă de la punctul de start al pelerinajului, Bisericuța Copiilor, în primul rând al coloanei s-a postat nimeni altul decât profesorul Leon Rusu, cercetat penal, acum în stare de libertate după câteva săptămâni bune petrecute în arest, pentru corupere de minore. Profesorul, care a funcționat și ca dirijor al corului Catedralei Sfîntul Sava, afișa aceeași mină nevinovată și cucernică pe care, probabil, o avea și în momentul în care și-a pipăit elevele de clasa a șaptea în timpul orelor de curs. Situația, de-a dreptul strigătoare la cer, a fost, însă, salvată, pe traseu, profesorului Rusu sugerându-i-se, elegant, să părăsească grupul, pentru a nu risca o compromitere a pelerinajului în cazul în care prezența sa ar fi fost remarcată de trecători.