Cei patru cetățeni din Râmnicelu – Ionuț Dinu, Marius Dumitrache, Titu Alexandru și Dinu Cristian – reținuți, joi, de polițiști, în urma perchezițiilor efectuate în cadrul unei ample acțiuni care a vizat probarea activității infracționale a mai multor suspecți de evaziune fiscală cu legume din spațiul intracomunitar, vor fi cercetați în stare de liberate, dar nu vor avea voie să părăsească localitatea, a decis, vineri după-amiază, o instanță a Tribunalului Buzău.
Reamintim că peste 350.000 de lei și aproximativ 17.000 de euro fost ridicați, în vederea continuării cercetărilor, în urma a nu mai puțin de 45 de percheziții efectuate, joi, de către polițiștii buzoieni pe raza municipiului Râmnicu Sărat și a comunelor Râmnicelu și Boldu. În cadrul acestei acțiuni, a fost documentată activitatea infracțională a 44 de administratori de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate, suspectați de evaziune fiscală cu produse achiziționate din spațiul intracomunitar.
Cei patru cetățeni reținuți cu acestă ocazie sunt suspectați că ar fi realizat achiziții intracomunitare de legume din Spania și Olanda, la prețuri subevaluate scriptic, pe care ulterior le-ar fi comercializat, direct sau prin intermediul celorlalți suspecți, la prețuri mai mari decât cele menționate în documentele contabile. Mai exact, suspecții aduceau cantități uriașe de legume și declarau statului că le vând cu adaosuri minime. În realitate, marfa era vândută pe piața locală la prețuri și de douăsprezece ori mai mari. Nedeclarate, aceste tranzacții nu erau, evident, impozitate. Totodată, pentru a disimula destinatarul real al mărfii și a evita controale
inopinate la depozitele deținute, suspecții ar fi achiziționat marfa în numele altor societăți aparținând unor persoane afiliate, care nu dețineau spații de depozitare, cu acceptul acestora.
Valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat a fost estimată până în prezent la peste două milioane de euro. Oamenii legii au identificat și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, documente de evidență contabilă și înscrisuri privind acte de comerț, suma de 351.450 de lei și 16.950 de euro. De asemenea, au fost aplicate sechestre asigurătoare asupra a trei imobile, a trei autoturisme de lux și a două autoutilitare, dar au și fost sigilate șase depozite de marfă, în care se afla, în cea mai mare parte, usturoi, urmând a se continua verificările cu privire la legalitatea aprovizionărilor și proveniența acestora.
Cei patru suspecți prezentați cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile – Ionuț Dinu, Marius Dumitrache, Titu Alexandru și Dinu Cristian – sunt toți din comuna Râmnicelu și au vârste cuprinse între 28 și 38 de ani.