Liderul romilor din Calvini, Neculai Oiță, își ispășește pedeapsa în Penitenciarul Focșani

Liderul romilor din Calvini, Neculai Oiță, zis Ceaușel, își ispășește pedeapsa în Penitenciarul Focșani după ce sentința prin care a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru tentativă de omor nu a fost schimbată de magistrații Curții de Apel Ploiești.

La finele lunii ianuarie 2013, Neculai Oiță și fiul său au bătut destul de rău un consătean. Cei doi l-au lovit pe acesta cu o greblă, iar victima a fost grav rănită și a avut nevoie de mai multe zile de spitalizare. “ În după-amiaza  zilei de

20.01.2013, în timp ce se afla în curtea locuinței unui consătean, pe fondul unui conflict spontan cu partea vătămată D.F., invinuitul  i-a aplicat acesteia o lovitură în cap cu o greblă, producându-i leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 65-70 zile îngrijiri medicale, cu punerea vieții în primejdie. Partea vătămată a fost internată la Spitalul ,,Bagdasar Arseni” din București, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale”, se arată în probatoriu.

Oiță fost reținut pe 20 ­fe­bruarie 2013 de către polițiștii buzoieni fiind ulterior condamnat la doi ani de închisoare. Fiul său a fost judecat în libertate.

„În baza art. 20 raportat la art. 174 C.pen., cu aplicarea art. 320 1 C.proc.pen., art. 73 lit. b C.pen. și art. 76 alin. 2 C.pen. condamnă pe inculpatul Oiță Neculai la 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b C.pen. (cu excepția dreptului de a alege). Aplică art. 71 – 64 lit. a, b C.pen. (cu excepția dreptului de a alege). Menține măsura arestării preventive și deduce din pedeapsa de executat reținerea și arestul preventiv la zi, începând cu 20.02.2013. Ia act că prejudiciile cauzate părților civile Duțu Fărămiță și Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” au fost acoperite. Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat la eliberarea din penitenciar, fără altă notificare prealabilă din partea instanței, în vederea introducerii profilului genetic în SNDGJ. Obligă inculpatul la 11.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel”, se arată în sentința pronunțată de o instanță a Tribunalului Buzău.

Ceaușel a atacat-o cu apel, judecat la Curtea de Apel Ploiești, însă fără a obține o reducere a pedepsei.

Aceasta nu este singura faptă pentru care liderul romilor din Calvini a ajuns în fața judecătorilor. Neculai Oiță mai este judecat și în afacerea cu nuci, prin care statul a fost prejudiciat cu o sumă colosală. Ceaușel și alți complici de-ai săi exportau marfa în țări ale lumii arabe, prin intermediul unor societăți din județele Botoșani și Ilfov, dar nu evidențiau operațiunile în contabilitate și duceau o parte din bani în propriile buzunare, fără să fie platite taxe și impozite. Evazionistii se foloseau inclusiv de documente falsificate, prejudiul creat prin vânzarea ilegală a unei mari cantități de nucă și miez de nucă fiind estimat la peste un milion de lei.