Foarte multe reviste și cărți abordează problemele de mediu; le poți găsi în biblioteci sau în librării. Pe Internet te așteaptă un univers emoționant: cel al Planetei noastre, al aerului pe care-l respirăm, al apei pe care o bem, al locurilor verzi în care dorim să ne petrecem timpul și să trăim. Este suficient să cauți câteva cuvinte-cheie, precum ,,mediu”, ,,natură”, ,,deșeuri”, ,,colectare selectivă”, ,,schimbări climatice”.
Nu ezita să privești, mai înainte de orice, spectacolul fascinant și generos al planetei pe care trăim și care este patria noastră comună. Veți înțelege de ce mediul, ,,natura“ și sănătatea noastră reprezintă
cea mai de preț comoarăși de ce trebuie să le ocrotim.
Caută apoi temele care te interesează: valorificarea deșeurilor, incinerarea, compostul, reciclarea, prevenirea, ghidul comportamentului ecologic…
Ce pot să fac eu?
Fiecare dintre noi putem face foarte mult cu un gest simplu:
• Să arunc deșeurile doar în locurile destinate colectării: coșuri de gunoi stradale, puncte de colectare, pubele, saci pentru deșeuri;
• Să nu amestec tipurile de deșeuri și să colectez separat, acasăși în containerele stradale;
• Să evit utilizarea produselor de unică folosințăși să optez pentru obiecte de calitate care durează sau care pot fi reîncărcate și refolosite;
• Să fac economie de curent, apă, gaz;
• Să măinformez constant despre problemele și soluțiile de mediu: a ști este primul pas spre mai bine!
Campanie a SC INTERSEMAT SRL în colaborare cu Primăria Buzău, cu scopul educării populației în spiritul colectării selective a deșeurilor de ambalaje.