Adina Răducan cântă alături de doi concurenți de la Vocea României

A împlinit 15 ani de aproape o lună de zile și deja cântă într-o trupă, are o piesă proprie, zeci de concursuri naționale câștigate, un premiu internațional și un show ce i-a permis studii muzicale în America. Este vorba despre talentata Adina Răducan, care și-a început anul deja cu un eveniment muzical, alături de doi tineri ce și-au încercat norocul la showul „Vocea României”.

„Mi-am pus în gând încă de la ziua mea din decembrie să mă ocup mai intens de promovarea mea ca solist și ca membru în trupa Merci Band și cineva, acolo, m-a ascultat rapid și am avut parte deja de primul eveniment în această lună. A fost vorba

despre cântarea pe care am susținut-o alături de frații Munteanu, Sebastian și ­Ma­ximilian,într-unul dintre cluburile din Capitală, eveniment pe care sper să îl mai repet de multe ori anul acesta. Cu cei doi m-am mai întâlnit pentru repetiții de mai multe ori pe durata anului 2013, iar acum  vrem să colaborăm mai des, la evenimente. Chiar le mulțumesc pentru încrederea acordată, atât lor cât și mamei lor, Cristina Muntean pentru că mă ajută să fac parte din band-ul Merci. Este exact pe gustul meu”, a precizat buzoianca de 15 ani.

Adolescenta își dorește cât mai multe piese proprii

În paralel cu trupa, Adina nu va renunța nici la dorința de a avea un album personal, cu piese compoziții proprii, iar prima care va fi promovată pentru acest proiect este cea pe care a înregistrat-o anul trecut, alături de Constantin Stâlpeanu.

„Cu piesa <Unbreakable> urmăresc o promovare mai intensă, pentru că a avut impact pe rețeaua de socializare unde am postat-o. Poate reușeșc să pun la punct și detaliile unui videoclip și o să mai vreau astfel de piese. La aceasta am lucrat foarte bine cu Constantin, el a realizat textul, eu m-am ocupat de linia melodică, de voci, refren și mi-a plăcut ce a ieșit. Contează foarte mult pentru un artist să aibă și ceva personal, o amprentă, nu să se rezume doar la coveruri și vreau acest lucru pentru anul acesta”, a concluzionat  Adina Răducan.