Puneți pariu?

Excelentă mobilizare societății civile din Capitală în privința încălcărilor brutale a regulilor de circulație de către șoferi pe proaspăt modernizatul bulevard Uranus. O arteră realizată după standarde occidentale – sau, mă rog, apropiate de acestea -, având câte două benzi pe sensul de circulație, scuar cu linie de tramvai și pistă pentru biciclete. Conform bunelor maniere

dâmbovițene, după nicio zi de la inaugurarea festivă, șoferii au transformat porțiuni serioase pentru pistele pentru bicicliști în parcări ad-hoc, chiar cu prețul distrugerii stâlpișorilor metalici care delimitează locul destinat participanților la trafic nemotorizați pe două roți.

Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România a trecut, însă, imediat la fapte, semnalând și fotografiind toate aceste încălcări ale Codului Rutier, bineînțeles pe lângă alte “bâlbe” de construcție ori proiectare, neimputabile, însă, șoferilor. La fel de prompt a acționat și Prmăria Capitalei acolo unde se puteau lua măsuri rapide: a mobilizat Poliția Locală, care a pus la dispoziție, doar pentru acest bulevard, confrem declarațiilor oficiale, trei patrule de Ordine Publică și nouă echipaje de Circulație, care  au împărțit cu dărnicie amenzi și avertismente.

Până aici, totul pare

desprins dintr-un film făcut parcă în scop educativ ori de popularizare a intransigenței polițistului comunitar bucureștean. Pentru că, deja, pe diverse site-uri, au apărut informații conform cărora și polițiștii locali ai Capitalei aplică în mod creator Legea lui Ohm. Pe principiul “fii om cu mine, sunt om cu tine”. Deocamdată, dovezi clare sunt că au aplicat-o cu “un om de-al lor”, un nesimțit care a postat ditamai SUV-ul pe pista pentru bicicliști.

Puneți pariu că, în cel mai scurt timp, legea în cauză va fi cea care îi va călăuzi pe vajnicii apărători ai legii?