Mai bine de trei sferturi dintre apelurile la 112 de anul trecut au fost alarme false, la Buzău
Multe persoane sună la Numărul Unic de Urgență 112 doar ca să se afle în treabă, pentru a se interesa despre evenimente care se petrec în localitatea lor, adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informații
despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituții sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale.
Potrivit statisticii pe anul 2013, realizată de Oficiul Județean de Telecomunicații Speciale, 281 cetățeni din judetul Buzău au fost sancționați anul trecut, conform legii, pentru apeluri false și abuzive către numărul 112. Potrivit aceleiași surse, în județul nostru au fost primite și tratate în total 438.538 apeluri. Dintre acestea 24,93% au fost reale și 75,07% false. Apelurile au fost transferate către: Ambulanță – 60,30%, Poliție – 28,62%, ISU/ SMURD – 7,89% și Jandarmi – 3,19% .
Situația este similară la nivel național. Statistica pe anul 2013, realizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), arată că la Numărul Unic de Urgență 112 au fost primite și tratate 17.463.468 apeluri. Dintre acestea 29,09 % au fost reale și 70,91 % false. Apelurile au fost transferate către: Ambulanță – 60,66 %, Poliție – 24,77 %, ISU/ SMURD – 12,59 % și Jandarmi – 1,88% .
Din punct de vedere al apelurilor false, județele Covasna, Călarași și Mureș ocupă primele locuri. Majoritatea apelurilor false și abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice și sunt în mare parte realizate de pe cartele pre pay.
Urmare constatărilor făcute de către autoritățile statului, 10.892 cetățeni au fost sancționați conform legii pentru apeluri false și abuzive către numărul 112. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate în județele Teleorman, Suceava și București. De constatarea și sancționarea acestor contravenții se ocupă Poliția.
De aceea, autoritățile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgență 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieți. La 112 se sună doar atunci când aveți cu adevarat o urgență.