Buzăul, un județ îngropat în nepăsarea autorităților

Județul Buzău ține, din nou, capul de afiș al presei românești, după ce viscolul și căderile masive de zăpadă au prins pe picior greșit, și de această dată, autoritățile locale și județene, care au fost, din nou, depășite de situație, respectiv de fenomenele meteorologice din ultimele trei zile, a căror amploare a fost prevăzută și anunțată cu aproape o zi înainte.

 Deși a nins abundent și viscolit încă din seara zilei de vineri, 24 ianuarie, utilajele de deszăpezire și-au făcut simțită prezența firavă pe șoselele naționale și județene abia sâmbătă dimineața, în număr insuficient și cu o frecvență redusă, lăsând natura să-și facă de cap și aruncând întregul județ în haos. Dovadă stau chiar și comunicările oficiale ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care nu au făcut vorbire, decât în treacăt, despre utilajele aflate, pe parcursul celor trei zile, pe drumurile naționale sau județene. Mai mult, autoritățile s-au mulțumit să “închidă preventiv” acele drumuri expuse înzăpezirii, în loc să constrângă firmele care au câștigat licitațiile pentru atribuirea lucrărilor de deszăpezire să-și facă datoria și să treacă la treabă.

Se poate spune, fără a greși, că și în aceste trei zile s-a acționat la fel de neprofesionist precum în urmă cu doi ani, când acuzațiile la adresa vechii administrații județene au curs gârlă, inclusiv din partea celor care conduc acum județul.

Este inutul să mai remarcăm indolența autorităților locale din unitățile administrativ-teritoriale ale județului, atât din comune cât și din orașe și municipii. Buzăul și Râmnicul Sărat sunt, practic, blocate de munții de zăpadă pe care firmele de deszăpezire le-au lăsat pe unde au apucat, iar străzile secundare sunt impracticabile, unele dintre ele, chiar și pentru pietoni, ca să nu mai spunem despre autovehicule utilitare sau despre cele pentru situații de urgență (ambulanță, pompieri).

Democrat-liberalii cer socoteală

Democrat-liberalii buzoieni acuză, și ei, “bătaia de joc în localitățile din județ, pe spatele și nervii buzoienilor”.  Ei cer public ca, până la ședința Consiliului Județean de vineri, 31 ianuarie 2014, responsabilii din cadrul Consiliului Județean, dar și din celelate consilii locale, inclusiv Buzău și Rm.Sărat, să pună la dispoziție, "în mod transparent și nepărtinitor, lista cu toate societățile care au câștigat licitația pentru deszăpezire din acest an sau cărora li s-au atribuit în mod direct aceste lucrări, sumele cu care s-au încheiat aceste contracte, numărul de utilaje disponibile și ce anume au făcut până în prezent (trasee, zone de acțiune etc)".

Raul Florescu: “Bătaie de joc cubanul public în cârdășie cu responsabilii din Consiliul Județean”

“Considerăm că este inadmisibil ceea ce se întâmplă în județ, în orașele și satele buzoiene, unde mii de oameni sunt sinistrați datorită acestor câțiva șmecheri, Dobrică, Liciu și alții, ce au pus mâna pe contractele de deszăpezire și nu au mișcat mai nimic în acest sens. Partidul Democrat Liberal Buzău cere responsabililor din Consiliul Județean și din celelate consilii locale și comunale să facă publice listele cu firmele care au câștigat licitațiile de deszăpezire din acest an. De asemenea, cerem ca reprezentanții respectivelor societăți să prezinte tuturor celor interesați și numărul de utilaje ce le au la dispoziție și sunt omologate pentru acest lucru, traseele pe care au acționat sau vor merge și orice alt amănunt legat de acest lucru. Este inadmisibil ca de aproape trei ani de zile, aceste lucrări să fie efectuate de aceiași oameni aserviți politic – Dobrică, Liciu și alții -, iar aceștia să sfideze bunul simț și să-și bată joc de banul public în cârdășie cu responsabilii din Consiliul Județean. În județ starea drumurilor este jalnică, în numai două zile de ninsoare și viscol, utilajele celor numiți mai sus s-au defectat, lamele s-au rupt, iar materialul antiderapant dacă nu a lipsit, a fost insuficient de prezent pe șosele. Credem că, în anii trecuți, firmele care făceau treaba în locul șmecherilor de astăzi acționau mai bine și cu responsabilitate. Un exemplu este situația din Rm. Sărat, unde munții de zăpadă blochează atât principalele tronsoane de drum cât și trotuarele și parcările. În bătaie de joc, se transmite cetățenilor care sună disperați la Consiliul Județean sau la primării <Să stea acasă, să pună mâna pe lopeți și să nu se mai vaite ca puturoșii>, gest de jignire inadminisbil la adresa buzoienilor. Cei responsabili trebuie să plătească pentru acest haos, iar șmecherii cu basculantele la care au pus o lamă în față, și aceasta ca vai de ea, și fură astfel milioane de lei din buzunarul cetățenilor, să li se anuleze contractele de deszăpezire pentru că au mințit și înșelat așteptările tuturor. Domnule președinte Cristinel Bîgiu, domnule Laurențiu Dobrică, noi nu ne ducem pe COD ROSU să jucăm baschet ca premierul Victor Viorel Ponta și nici nu stăm cu mâinile în sân să ne dea zăpada din fața curții alții, dar totuși vrem să știm de ce vă plătim toate șmecheriile și, mai ales, vrem să știm cine va da socoteală pentru acest haos creat de <băieții de băieți> din politică”, declară prim-vicepreședintele organizației județene a Partidului Democrat Liberal, consilierul județean Raul Florescu.