Oameni acoperiți de zăpadă, primari disperați, ignorați de autorități

Bătaie de joc, astfel cataloghează unii primari din județul Buzău modul cum autoritățile județului au tratat situația creată de căderile masive de zăpadă. Aleșii locali se plâng că, de trei zile, sunt puși să transmită rapoarte, dar fără se găsească vreo soluție care să-i scoată din nămeți. Astfel, situația rămâne critică în județul Buzău, cu localități încremenite în zăpadă, cu oameni care așteaptă cu disperare salvatori care să-l scoată din nămeții care pe alocuri măsoarăși trei metri. Un tablou dezolant, fricăși eforturi supraomenești din partea unor autorități locale care, cu conturile blocate, chiar de statul de la care așteaptă acum ajutor , din cauza arieratelor, cu visteria primăriei goală, dar puși în situația de a găsi singuri soluția, prin eforturi supraomenești, de a ajunge la oamenii izolați de nămeți în cătune uitate de lume în vârful muntelui.

Într-o astfel de situație disperată sunt autoritățile de la Pănătău. Acolo, trei sate – Măguricea, Râpi și Begu – și două cătune  – Curculești și Corcoianu, populate în special de bătrâni, erau încă rupte de lume, ieri dimineață. Respon­sabilii de la primărie nu au lăsat oamenii în voia sorții. Pe o potecă croită prin nămeți, le-au dus, cu o sanie, pâine, alimente și ceea ce aveau nevoie. Oamenii sunt mulțumiți că au măcar curent electric. Primarul Nicolae Stoica ne-a declarat ieri dimineață că, speră ca până la sfârșitul zilei să poată deszăpezi drumul până în satul Râpi și Begu. Înaintarea se făcea însă extrem de greu din cauză că zăpada este de circa un metru iar drumul este destul de dificil de parcurs și pe vreme bună. În plus, combustibilul pentru utilajul propriu de deszăpezire era pe terminate. Acum speranța autorităților comunei Pănătău este în sprijinul promis de Guvern de la rezerva statului. ,,În condițiile în care apare, putem închiria încă un utilaj și în două – trei zile am putea să scoatem la lumină zonele care acum sunt rupte de lume”, a precizat primarul Nicolae Stoica.

Cu conturile blocate din cauza arieratelor, chiar de statul de la care se așteaptă acum sprijin și cu visteria primăriei aproape goală, autoritățile comunei Pănătău trebuie să se descurce până atunci cum pot. Iar intervenția este cu atât mai dificilă cu cât comuna este printre puținele din județ care nu sunt traversate de drumuri naționale sau județene pe care să intervină utilaje de deszăpezire de la Drumuri Naționale sau ale firmelor care ar trebui să facă deszăpezirea drumurilor gestionate de Consiliul Județean. ,,În comună sunt 45 de kilometri de drumuri comunale și sătești pentru care trebuie să asigur singur deszăpezirea pentru că altfel nu avem cum să ajungem la Buzău”, a mai spus primarul Nicolae Stoica.

La Breaza au rămas fără pâine

Apelurile la Prefectură, Consiliul Județean și Inspectoratul pentru Situații de Urgență au curs și ieri ­neîn­cetat. Degeaba, însă, în unele cazuri. În județul Buzău unde Guvernul a instituit luni stare de alertă situația este greu de gestionat de către autorități. Zeci de localități izolate, oameni rămași fără pâine și alte alimente de strictă necesitate.

La Breaza, ieri dimineață erau oameni care aveau nevoie de ele dar și de medicamente și ajutor medical. Primarul comunei, Adrian Druga s-a plans că nimeni de la Prefectură nu

l-a ascultat.  ,,De patru zile nu mai avem de niciunele. Am sunat și la Prefectură, și la Consiliul Județean și la ISU. Ne pune să facem rapoarte fără nicio soluție. În jur de ora 9.00 am vrut să raportez o situație la ISU și mi s-a închis telefonul în nas. Am cerut să vorbesc cu persoana responsabilă cu gestionarea situațiilor de urgențăși mi s-a trântit, pur și simplu, telefonul. Așa ceva n-am mai văzut”, spune primarul comunei Breaza.

Primarul Adrian Druga avea nevoie de un utilaj de deszăpezire pentru a ajunge în satul Bădeni, aflat în zona colinară a comunei, acolo unde circa 100 de suflete sunt blocate în case de patru zile. Primarul, împreună cu o echipă de voluntari încerca să desfunde ieri drumul către sat dând la lopată. ,,Este imposibil ce încercăm noi aici. Avem nevoie de un utilaj de deszăpezire să eliberăm drumul. Avem noi un buldoescavator dar este inutil de urcat cu el și în condițiile în care zăpada este și de trei metri pe alocuri ”, a spus primarul de la Breaza. Acesta ne-a solicitat ieri sprijinul pentru ca oamenii din comună să ajungă măcar pâinea de care aveau nevoie. În urma apelului făcut și de redactorii OPINIA, cel mai important producător de produse de panificație din județ a trimis ieri o mașină cu pâine până la Greceanca, de unde a ajuns apoi la Breaza.

La Brădeanu au spart farmacia

Și primarul din comuna Brădeanu, izolată de asemenea, din cauza zăpezii, a atras ieri atenția asupra situației dispe­rate în care se află. El a declarat, marți, că firma care trebuia să deszăpezească drumurile din localitate „își bate joc de ei“ și că oamenii vin „disperați“ la Primărie pentru a cere să fie curățate drumurile județene, întrucât nu mai au alimente. Primarul din Brădeanu, Nistor ștefan, a declarat că toate satele care aparțin comunei sunt izolate, întrucât firma care trebuia să deszăpezească drumurile nu a făcut acest lucru. Informația a juns ieri și la urechea vicepremierului Liviu Dragnea care a dispus imediat măsuri de intervenție urgentă. „Noi local am rezolvat. Oamenii care au putut și-au deszăpezit în curți, noi am intervenit, însă mai trebuie deszăpezite drumurile. Degeaba avem noi grijăși sunt oamenii de la Consiliul Județean care ne ajută, dacă cei care se ocupă de deszăpezirea drumurilor își bat joc de noi“, a spus primarul.

El a precizat că sună de două-trei zile la reprezentanții firmei care ar trebui să se ocupe de deszăpezirea drumurilor județene, însă aceștia nu i-au răspuns niciodată. Nistor ștefan a precizat că oamenii nu mai au alimente și vin „disperați“ la Primărie pentru a cere să fie deszăpezite drumurile județene, „singura lor fericire fiind că nu s-a luat și curentul“.

Nistor a precizat că în unele zone din comuna Brădeanu zăpada atinge și patru metri. „Suntem blocați complet. Sunt 2.890 de persoane în trei sate Brădeanu, Smârdanu și Mitropilia. Suntem blocați de sâmbătă, toți mă întreabă când ne despăpezesc. Sunt zone cu zăpadă de două, trei, chiar patru metri. Am avut case complet acoperite cu zăpadă. Cei care vin dinspre Scutelnici nu mai au combustibil. Își bat joc de noi cei care fac deszăpezirea, nu răspund la telefon“, a mai spus alesul local. 

Aflați într-o situație disperată, autoritățile au fost nevoite să spargă încuietoare farmaciei din comuna Brădeanu, pentru a ajuta o bătrână cu probleme de sănătate, care nu mai avea medicamente, în condițiile farmacistul nu a putut ajunge la serviciu din cauza drumurilor blocate, a mai spus primarul localității.

Pentru deszăpezirea drumurilor județene, Consiliul Județean Buzău are contract cu trei firme – Liciu Con, Nikost Impex și Petro Consind -, iar valoare totală a contractului este de 12,88 milioane de lei. Firma Liciu Con trebuie să acționeze pentru deszăpezire în zona Buzău – Vintilă Vodă, firma Nikost, în Râmnicu Sărat, iar Petro Consind zona Pogoanele – âețu, inclusiv comuna Brădeanu.