,,Țara arde și baba se piaptănă”, astfel apreciază senatorul UNPR de Buzău Constantin Popa propunerea avansată de conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, referitoare la prezentarea dovezii privind blocarea în trafic a șoferilor cărora le expiră rovigneta.
,,Soluția găsită de șefii CNADNR este, în opinia mea, o ilustrare fidelă a expresiei <Țara arde și baba se piaptănă>. Nu cred că, în aceste zile marcate de o situație extrem de grea pentru o bună
parte a țării, cu stare de alertă în trei județe, aceasta este cea mai stringentă problemă. Mulți dintre cei cărora le expiră rovigneta pot fi în nămeți, blocați cu mașinile în diverse zone, ultima lor grijă este să facă acum dovada pentru CNADNR. De aceea, caracterul sancționatoriu, justificat în cazuri normale, trebuie eliminat acum, din cauza situației speciale”, declară senatorul progresist de Buzău.
Reaminitim că directorul CNADNR, Narcis Neaga, a cerut transportatorilor înzăpeziți, cărora le expiră rovigneta, să facă prin orice mijloace dovada că au rămas blocați, pentru a evita să fie amendați. Directorul CNADNR a prezentat o astfel de solicitare duminică, la finalul comandamentului de iarnă, convocat la Guvern sub conducerea vicepremierului Liviu Dragnea: „Pentru transportatori care sunt blocați în trafic, în parcări sau pe marginea drumului, și cărora le expiră rovigneta, îi rugăm să obțină prin orice metode o dovadă că au fost prinși acolo, locul în care au fost, în cazul în care le vine amenda după aceea să…“, a cerut directorul CNADNR, dar a fost imediat întrerupt de vicepremierul Dragnea. „Nu puteți să propuneți așa ceva, domnul director, să meargă oamenii să își facă dovadă“, a spus Dragnea, care a cerut prefecților ca în astfel de situații să întocmească toate formalitățile și să le transmită CNADANR.