Sediu nou, inaugurat la Uniunea Artiștilor Plastici Buzău

Conducerea Uniunii Artiștilor Plastici Buzău anunță inaugurarea unui sediu recent modernizat. Este vorba despre locația situată în spatele Galeriilor de Artă care va avea ca nouă destinație organizarea de întâlniri cu oameni de cultură, simpozioane, lansări de carte. Inaugurarea

este programată joi, de la ora 13,00, iar îmbunătățirile de conducerea UAP au fost posibile cu finanțarea primăriei.

„Acest spațiu nu a mai fost modernizat de vreo 33 de ani, atunci când s-a ridicat blocul la parterul căruia se află. Am încercat să valorificăm acest loc și am schimbat tot, de la parchet, până la centralăși ferestre. Este cu atât mai bine venit cu cât celelalte săli de la Galeriile de Artă sunt prea mari pentru ca încălzirea să poată face față, lucru care ne împiedică să organizăm în această perioadă evenimente”, a declarat președintele UAP Buzău, Valeriu Șușnea.

Spațiul modernizat va putea găzdui aproximativ 40 de persoane și deține și o mică bibliotecă cu albume de artă. În viitorul apropiat, va fi dotat cu un videoproiector. Condu­cerea filialei spune că este posibil ca importanți artiști plastici care vor expune anul acesta la Buzău să poposească în noul sediu pentru o conferință. Printre numele mari care și-au anunțat deja prezența se regăsesc Ion Grigore, Corneliu Vasilescu și Valter Paraschivescu.